Parlamentarii puterii au acceptat, cu unele condiţii, să susţină noua asumare de răspundere preconizată de Guvern pentru Codul Muncii, dar asta nu înseamnă că premierul Emil Boc va fi lipsit de griji când se va confrunta cu moţiunea de cenzură a opoziţiei.
Chiar dacă aritmetica parlamentară nu le lasă prea mari şanse de câştig, liderii opoziţiei sunt decişi să atace Cabinetul Boc cu o nouă moţiune de cenzură, imediat după ce Guvernul îşi va angaja răspunderea pe Codul Muncii. „Nu am făcut calcule. O să depunem moţiune, nu facem calcule", a răspuns sec, ieri, preşedintele PSD, Victor Ponta. În opinia acestuia, ar fi de contestat nu doar procedura prin care Guvernul vrea să adopte Codul, ci şi prevederile acestuia: „Nu suntem într-o ţară bananieră în care angajatul să fie un simplu sclav pe plantaţie". În plus, nici momentul asumării răspunderii nu ar fi cel mai bun din perspectiva discuţiilor care au loc în PDL pe tema înlocuirii lui Emil Boc cu un tehnocrat. „Este neclar ce autoritate mai are Emil Boc în partid şi în Guvern. Toate discuţiile din interiorul puterii arată că el va fi schimbat săptămâna viitoare. Este un gest aberant din partea unui prim-ministru care va pleca să îşi asume răspunderea pe o lege atât de importantă", a mai declarat Ponta. Formal, o decizie cu privire la depunerea unei moţiuni de cenzură va fi luată în şedinţa de luni a conducerii Uniunii Social-Liberale (USL), iar opoziţia speră să reuşească dărâmarea Guvernului Boc cu ajutorul voturilor parlamentarilor puterii.
Dacă liderii USL s-au întâlnit ieri cu reprezentanţii confederaţiilor sindicale şi patronale, premierul s-a văzut cu aleşii UDMR, UNPR şi PDL, pentru a le explica de ce s-a răzgândit în privinţa adoptării Codului prin asumarea răspunderii şi pentru a se asigura de sprijinul lor.
Întâlnirea a avut ca scop şi transmiterea obiecţiilor pe care aceştia le au la form