Ce ştia aproape oricine descoperă autorităţile acum. Toată lumea ştie că meseria de vameş sau poliţist de frontieră - şi aici ne referim mai ales la cei din punctele de trecere, nu şi la cei care păzesc graniţa verde - este foarte bănoasă. Practic, în percepţia colectivă, cuvântul vamă este asociat cu o vilă de un gust îndoielnic nu de puţine ori, asezonată cu cel puţin două limuzine. Obligatoriu negre sau, mai nou, albe. Şefii de tură nu pot scoate capul pe stradă dacă viloiul din dotare nu are ca opţiune şi o piscină încălzită, cu valuri artificiale. Nu de alta, dar ar râde colegii de el, că e prea prost.
De ceva vreme, de când au început scandalurile, televiziunile au difuzat zeci de minute de reportaje cu proprietăţile vameşilor şi poliţiştilor de frontieră. Totuşi, în pofida aparenţelor, când sunt întrebaţi, şefii de la frontieră sau vamă declară sus şi tare că nu ştiau mai nimic.
În fine, acum toată lumea vorbeşte de vamă şi frontieră. Dar toată lumea, de parcă s-a dat portul obligatoriu la ochelari de cal. Nimeni nu se gândeşte acum la bunăstarea uneori nemascată a lucrătorilor de la Poliţia Rutieră sau Economică sau a comisarilor Gărzii Financiare. Ei, şi dacă în privinţa celor de la Rutieră s-a mai făcut ceva, şi mă refer aici la cele două cazuri cu permisele auto luate pe şpagă, la cei din Economic şi Gardă nu s-a prea gândit nimeni.
Nu de alta, dar este aproape axiomatică ideea conform căreia cei de mai sus primesc fără probleme atenţii atunci când te prind că ai călcat pe bec, sau cred ei că ai călcat pe bec. Ba mai mult, sunt români care chiar zic merci când dau de astfel de lucrători: "Am trecut pe roşu, dar a fost băiat de gaşcă, i-am dat un milion şi am plecat acasă cu permisul în buzunar".
Să ne mai întrebăm de ce la absolvirea Academiei de Poliţie şefii de promoţie şi cei care le suflă în ceafă aleg din scurt Rutieră sau
