Cu trei dosare de corupţie pe rol, liderul PSD critică raportul intermediar al Comisiei Europene pe justiţie şi le reproşează oficialilor UE că o cred orbeşte pe Monica Macovei.
„Cine se mai îndoia că MCV este un instrument politic inventat de fostul procuror ceauşist Monica Macovei are astăzi dovada", îşi începea ieri Adrian Năstase pledoaria pe blogul personal, într-un comentariu intitulat „Raportul meu despre Raportul lor".
Reprezentanţii Comisiei, spune fostul premier, se pliază „după cum cântă europarlamentarul Monica Macovei şi «independentul» ministru al Justiţiei, Cătălin Predoiu". Adrian Năstase disecă apoi raportul preliminar pe justiţie, făcut vineri public de Comisia Europeană, şi enumeră care sunt, în viziunea sa, erorile.
Fostul premier social-democrat critică laudele aduse de Comisie activităţii DNA pentru că ar fi efectuat acte de urmărire penală în dosare de mare corupţie. În plus, acestuia nu îi este clar de ce reprezentanţii UE aduc critici Parlamentului, care, spune el, „nu acceptă să fie un fel de «registratură» a lui Daniel Morar în jocurile politice dictate de la Cotroceni". Monica Macovei nu a putut fi contactată pentru a răspunde acuzaţiilor lui Adrian Năstase.
Raportul Comisiei Europene pe Mecanismul de Cooperare si Verificare (MCV) în Justiţie pentru România, prezentat public vineri, laudă DNA pentru lupta împotriva corupţiei, subliniază progresele făcute de aceasta în ultimul timp, referindu-se mai ales la acţiunile din vămi, dar, în acelaşi timp, critică Parlamentul pentru blocarea dosarelor de mare corupţie.
Judecat în trei dosare
În trei dintre aceste dosare de mare corupţie este inculpat însă chiar Adrian Năstase. Toate sunt instrumentate de DNA şi se judecă la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. În primul dintre dosare, Năstase este acuzat că l-a numit pe Ioan Melinescu şef al Oficiului Naţional