* adăposturile felinelor sunt încălzite în permanenţă, pentru ca animalele "proiectate" să trăiască la tropice să nu sufere de frig * lupii şi urşii se simt de minune, în ciuda frigului prelungit
Iarna aceasta este printre cele mai aspre din ultimii ani, însă felinele de la Zoo Brăila fac faţă cu brio frigului prelungit, deşi sunt "proiectate" să vieţuiască într-un climat exclusiv tropical. Secretul adaptării lor stă în sobele din adăposturi, pe care îngrijitorii le încing zilnic, cu câteva roabe de lemne. "Le facem focul în permanenţă, ca să le protejăm de gerul de afară", ne-a declarat Nelu Gheorghe, administratorul Grădinii Zoologice. În ciuda frigului, atât leii cât şi tigrii părăsesc din când în când încăperile unde li se face foc în sobă, pentru se dezmorţi un pic plimbându-se în ţarcurile lor, apoi intră din nou la căldură, prin trapele speciale de acces. Chiar şi în timpul ninsorii de ieri, unul dintre cei trei lei masculi a dat o raită prin ţarc. S-a retras, însă, rapid, vizibil deranjat de fulgii de zăpadă.
Mult mai bine adaptaţi condiţiilor de climă din ţara noastră, lupii n-au nevoie de foc pentru a se încălzi. La Zoo Brăila se găsesc atât lupi alsacieni, cât şi lupi cenuşii, specifici zonei noastre. Alsacienii sunt liniştiţi, însă verii lor cenuşii se află în plină perioadă de stabilire a ierarhiei, în haita lor formată din trei masculi şi două femele. Unul dintre masculi a fost "tăvălit" atât de rău de ceilalţi doi, încât a rămas literalmente fără coadă şi a trebuit izolat provizoriu, printr-un gard despărţitor, pentru a fi protejat. Cât priveşte cei doi urşi găzduiţi de Zoo Brăila, aceştia stau retraşi două-trei zile în grota lor amenajată sub pământ, apoi mai dau câte o raită pe afară, pentru a vedea cum mai stă treaba cu iarna asta, care parcă nu mai vrea să plece. "În captivitate, urşii nu hibernează. Nici ai noştri nu fac excepţie d