Cu admiratori și denigratori aprinși mai abitir decât cărbunii din nu știu ce șemineu, discuțiile despre Rodica Culcer dau în clocot. Acuza supremă este cea de partizanat politic; inacceptabil, atâta vreme cât este plătit/subvenționat cu bani din bugetul unei instituții publice.
Rolul de propagandistă asumat de Rodica Culcer în sprijinirea unui grup politic este dincolo de orice dubiu. Dar, hai să fim serioși: cine menţine în funcții cheie la TVR jurnaliști pentru care importantă este informația, nu apartenența politică a celor despre care este vorba în știri și informații?
Rodica Culcer este o jurnalistă care nici nu poate scoate din moarte clinică un subiect convenabil protectorilor ei, nici nu poate “lichida” cu totul o știre jenantă pentru aceiași suspuşi.
Cu ani în urmă, am fost un admirator al Rodicăi Culcer. Am crezut că aducea un exemplu al mult căutatei deontologii profesionale. Apoi am început să mă întreb dacă nu era vorba, mai degrabă, de o excelent-însuşită artă a machierii.
Nu îmbujora, întotdeauna, strident obrăjorii mortului apropiat și nu punea, mereu, un vânăt excesiv pe obrajii mortului celorlalți. Nu făcea, de fiecare dată, mai discret cucuiul din fruntea amicilor politici și nu scotea, obsesiv, în evidență coșul din bărbia celorlalți.
Încep să mă tem că a fost vorba de o glazură, care s-a topit sub dogoarea partizanatului politic. Ca și aura de a fi lucrat cândva la BBC. Că specia “ziarist independent” este la mare ananghie, nu mai este, de mult, o noutate. Asta nu înseamnă că fiecare nouă dovadă este mai uşor de înghiţit.
Sigur, Rodica Culcer poate încă să amestece, ad nauseam, cu făcălețul un aluat care nu există, lăsând multora impresia că întoarce pe toate fețele cel mai arzător subiect al zilei. Rodica Culcer poate să pară un fel de pandant mortăcios la golănia vibrantă a unui Mircea Badea. Coerentă,
