Cei mai mulţi dinte olimpicii români visează să meargă la facultate în străinătate, pentru că acolo au mai multe oportunităţi, dar şi pentru că sunt apreciaţi pentru talentul şi munca lor. Este şi cazul unei eleve de la „B. P. Hasdeu", care visează să plece în Anglia.
Elif Memet este elevă în clasa a VIII-a la Şcoala cu clasele I-VIII „B. P. Hasdeu" din municipiul Constanţa. Adolescenta are în palmares zeci de premii adunate la Olimpiadele Judeţene şi Naţionale la care a participat, reprezentând cu succes unitatea şcolară la care învaţă. „În anul şcolar 2008 - 2009, am obţinut locul I la Faza Judeţeană a Olimpiadei de Limba şi Literatura Română, drept pentru care am mers la Faza Naţională, de unde m-am întors cu menţiune. Tot în anul de învăţământ 2008 - 2009, când eram în clasa a VI-a, m-am clasat pe locul I la Faza Judeţeană a Olimpiadei de Fizică. În clasa a VII-a am participat la Faza Judeţeană a Olimpiadei de Biologie, unde am reuşit să obţin premiul III, dar şi la Faza Judeţeană a Olimpiadei de Fizică, de unde m-am întors cu locul III", ne-a povestit Elif. În acest an, eleva a reuşit să obţină locul II la Faza Judeţeană a Olimpiadei de Limba Română, însă urmează fazele Judeţene ale Olimpiadelor de Germană şi Geografie. „Mi-ar fi plăcut să particip la mai multe olimpiade, dar unele se desfăşoară în aceleaşi zile şi nu reuşesc", regretă adolescenta. Reuşitele elevei nu se opresc aici. În 2009, Elif a câştigat medalia de aur la Concursul Naţional „Evaluare în fizică". Despre viitorul său, adolescenta spune că îţi doreşte să urmeze o facultate în străinătate. „Aş vrea să fac Liceul de Informatică, după care facultatea în Anglia. Cred că în străinătate sunt mai multe opţiuni pentru viitor, mai ales că eu vreau să devin broker", dezvăluie planurile sale eleva de la „B. P. Hasdeu". Profesorii se mândresc cu Elif Memet, despre care spun că este o elevă exemplar