Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Combinatul ArcelorMittal a încheiat anul 2010 cu pierderi

Publicat in Jurnalul, miercuri 23 februarie 2011 ·

Combinatul Siderurgic ArcelorMittal Galaţi a încheiat anul 2010 cu pierderi de 10 milioane de euro. Explicaţia a fost dată de directorul general al combinatului, Thierry Le Gall. “Anul 2009 a fost mult mai rău decât 2010, a fost în zona a minus 200 milioane euro. Nu vreau să dau o previziune financiară pe 2011 pentru un singur motiv că suntem firmă listată la bursă şi nu putem anunţa previziuni finaciare fără o comunicare la nivelul Grupului ArcelorMittal.

Rezultatele financiare vor fi date de către Grup, inclusiv pentru Galaţi, dar nu putem anunţa o proiecţie pe 2011. Plata cash a investiţiilor în 2010 a fost undeva la nivelul de 50 milioane euro şi planul pentru acest an este undeva la 60 milioane investiţii, de exemplu să facem plăţile pentru repornirea Furnalului 5”, a precizat directorul general al ArcelorMittal Galaţi. Pe de altă parte, administraţia combinatului gălăţean este ameninţatăăde sindicalişti cu declanşarea grevei generale, grevă determinată de nemulţumirile salariale. După două luni de negocieri salariale şi alte două runde de conciliere, în cadrul conflictului de interese declanşat de sindicate şi mediat de ITM Galaţi, discuţiile dintre administraţia ArcelorMittal şi sindicatele din cadrul FSS Metarom au eşuat.

Liderii sindicali cer o creştere a fondului de salarii cu 18%, dar administraţia combinatului a avansat o creşte de doar 8%. Thierry Le Gall susţine că din punctul de vedere al administraţiei combinatului disuţiile pe marginea creşterilor salariale sunt închise.

Combinatul Siderurgic ArcelorMittal Galaţi a încheiat anul 2010 cu pierderi de 10 milioane de euro. Explicaţia a fost dată de directorul general al combinatului, Thierry Le Gall. “Anul 2009 a fost mult mai rău decât 2010, a fost în zona a minus 200 milioane euro. Nu vreau să dau o previziune financiară pe 2011 pentru un singur motiv că suntem firmă listată la burs

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Călin Georgescu a primit două amenzi. Ce lege a încălcat

HotNews acum o ora
Fostul candidat la alegerile prezidențiale, Călin Georgescu, a primit două amenzi în cuantum de 10.000 de euro, în urma unei investigații privind nerespectarea legislației naționale și europene în domeniul protecției datelor personale. Autoritatea N

Incident la Casa de Pensii Sector 6. Un bărbat a aruncat cu benzină pe holul instituției și a amenințat că incendiază clădirea

HotNews acum 30 minute
Un bărbat de 35 de ani a aruncat miercuri cu benzină în interiorul Casei de Pensii Sector 6 și a amenințat că va da foc, potrivit News.ro. Polițiștii l-au imobilizat și încătușat înainte ca acesta să poată aprinde substanța inflamabilă. Nimeni nu a

VIDEO Nicușor Dan, reproșuri privind activitatea MAI și a instanțelor pentru combaterea violenței împotriva femeii: „Trebuie să arătăm că statul român este puternic”

HotNews acum o ora
Prezent miercuri la Gala Aniversară „163 de ani de la înființarea Ministerului Afacerilor Interne”, președintele Nicușor Dan a făcut apel la responsabilitatea autorităților, printre care MAI, pentru opri violența împotriva femeilor, în condițiile în

Amenda primită de Albert NBN, după ce a înjurat România pe scena Festivalului „Beach, Please!”

Adevarul acum 27 minute
Trapperul Albert NBN, care a înjurat România atunci când se afla pe scenă la festivalul „Beach, Please!”, a fost amendat miercuri, 16 iulie, de către Jandarmeria Română.

Ministrul Mediului- „Am reușit să salvăm programul Rabla pentru persoane fizice“

Ziua Constanta acum 4 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat, miercuri, 16 iulie, că s-a reușit salvarea unei părți din programul Rabla, însă doar pentru persoanele fizice, alocarea fiind de 200 de milioane de lei. Ministrul a mai precizat că pentru viitor, este n

Tentative de înșelăciune în numele Poliției de Frontieră. Avertismentul cetățenilor pentru autorități

Gandul acum 24 minute
Reprezentanții Poliției de Frontieră a transmis un avertisment cetățenilor, miercuri 16 iulie, cu privire la o serie de tentative de înșelăciune comise în numele instituției. În ultima perioadă, mai multe persoane au reclamat că au primit apeluri de

Italia ar putea elibera din închisori 10.000 de deţinuţi pentru a reduce supraaglomerarea

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Italia ar putea elibera din închisori aproximativ 10.000 de deţinuţi, adică în jur de 15% din totalul populaţiei carcerale, pentru a atenua supraaglomerarea din penitenciare, a anunţat miercuri Minis

UPDATE - Cod roşu de furtună în judeţele Iaşi şi Neamţ / Localităţile vizate / Drum european blocat de copaci şi stâlpi care au căzut / Un copac a căzut peste o casă

News.ro acum o ora
Meteorologii au emis, miercuri, două avertizări cod roşu de furtună pentru mai multe localităţi din judeţele Neamţ şi Iaşi. UPDATE: ”În localitatea Ciohorani, un copac a căzut peste o casă, provocând avarii, însă din fericire nu au fost înregistrate

Călin Georgescu, amendat cu peste 50.000 de lei pentru colectarea ilegală a datelor personale

Mediafax acum 31 minute
Călin Georgescu, fostul candidat la alegerile prezidențiale, a fost sancționat de Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal. Potrivit instituției, acesta a colectat datele personale ale utilizatorilor fără cons

Polonia acuză Rusia că a atacat cu drone o fabrică poloneză din Ucraina

G4Media acum 59 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Polonia a acuzat miercuri Rusia că a atacat cu drone o fabrică de pardoseli din lemn a unui grup polonez în Vinniţa (sud-vestul Ucrainei), într-un bombardament asupra regiunii, soldat cu cel puţin op

Vremea

București
acum

33°
mie.

20°/34°
joi

18°/31°
vin.

15°/30°
sâm.

19°/32°
Iasi
acum

19°
mie.

19°/29°
joi

17°/29°
vin.

14°/26°
sâm.

15°/30°
Constanta
acum

29°
mie.

21°/33°
joi

18°/25°
vin.

18°/25°
sâm.

20°/27°
Cluj-Napoca
acum

22°
mie.

17°/26°
joi

14°/23°
vin.

13°/22°
sâm.

14°/26°
Timisoara
acum

28°
mie.

19°/28°
joi

15°/20°
vin.

13°/27°
sâm.

17°/33°