Compania de logistică şi curierat TCE Holding, controlată de omul de afaceri Octavian Radu care deţine şi lanţul de librării Diverta, şi-a stabilizat în 2010 cifra de afaceri şi a intrat pe profit operaţional pozitiv, după un an marcat de începerea reorganizării judiciare a uneia dintre companiile din cadrul holdingului.
"Am avut un an greu, în care am început reorganizarea judiciară pentru TCE Logistică, una dintre companiile din holdingul TCE. Motivaţia depăşirii cu success a acestei situaţii ne-a determinat să eficientizam cât mai bine business-ul, astfel încât mai mulţi indicatori legaţi de productivitate s-au îmbunătăţit semnificativ. 2010 a fost pentru noi un an mai bun decât 2009, în principal datorită reducerii costurilor legate de maşini şi spaţii, care ne-au adus o stabilizare a cifrei de afaceri la nivelul de 19 milioane euro şi revenirea pe profit operaţional pozitiv", explică Sorin Sofian, CEO TCE Holding.
În 2011, TCE Holding continuă să îşi menţină focusul pe creşterea productivităţii, astfel încât să poată vorbi, la finalul acestui an, despre o cifră de afaceri cu 10-15 procente mai mare decât în 2010.
"Mizăm în 2011 pe creşteri datorate dezvoltării serviciilor internaţionale, extensiv şi intensiv. Privim chiar şi piaţa internă cu mai mult optimism, mai ales pentru a două jumătate a anului, şi vom continua deschiderea de oficii poştale. În 2011 intenţionăm să extindem proiectul şi să introducem şi o ofertă de servicii financiare în cadrul acestora", precizează Sorin Sofian.
În 2010, TCE Holding a demarat mai multe proiecte cu premise de dezvoltare pe termen lung. Lansarea primei reţele naţionale de oficii poştale private, care a atins la finalul anului 2010 un număr de 80 puncte - locaţii proprii sau în parteneriat - respectiv extinderea internaţională a serviciilor sale de transport plicur