Astăzi a avut loc întâlnirea de tradiţie dintre reprezentanţii Jandarmeriei Galaţi, celelalte forţe de ordine publică implicate în asigurarea ordinii publice(Poliţia şi Poliţia Locală) cu ocazia desfăşurării competiţiilor sportive, reprezentanţi ai cluburilor sportive gălăţene(fotbal, handbal şi hochei) dar şi suporteri.
Suporterii şi-au exprimat dorinţa de a folosi fumigene pe timpul spectacolului sportiv, dar col. dr. Mircea OLARU le-a explicat că acest lucru contravine legii, iar deţinerea, folosirea sau intrarea în arena sportivă cu astfel de obiecte pirotehnice constituie infracţiune, un alt subiect fiind continuarea demersurilor unei campanii de eradicare a seminţelor de pe stadioane. O altă doleanţă a suporterilor a fost instalarea mai multor puncte cu băuturi răcoritoare în stadion, cerinţă promisă pentru a fi rezolvată de către administraţia clubului.
Primul adjunct al inspectorului şef le-a explicat suporterilor că este normal ca să existe o rivalitate, dar această rivalitate a galeriilor să nu îmbrace forma gesturilor obscene, a trivialităţilor sau violenţei ci trebuie să se manifeste civilizat. De asemenea s-a pus accent pe scandările necivilizate împotriva suporterilor sau echipei adverse atât pe stadion cât şi în afara acestuia, unde deja eşti cetăţean iar cel de lângă tine nu este obligat să suporte aceste cuvinte jignitoare. Jandarmeria Galaţi în acest caz nu va tolera astfel de manifestări şi va aplica măsurile legale în consecinţă. Intenţia Jandarmeriei Galaţi este de a comunica, de a colabora, relaţiona, a sprijini astfel încât spectacolul sportiv să fie considerat un eveniment de sărbătoare, dar toţi cei care participă să respecte legea.
Un alt punct al întâlnirii a fost respectarea obligaţiilor de către clubul Oţelul Galaţi conform legii nr.4/2008 prin reverificarea acestora astfel încât să nu fie vreo sincopă. Conducerea J