În urmă cu șase ani, fix pe vremea asta deschideam primul nostru magazin, pe Calea Moșilor. Am început cu bani împrumutați și cu un minimum de experiență în tainele vinului, totuși breșa de pe piață la ora aceea ne-a permis să ne strecurăm și să zgândărim curiozitatea trecătorilor. Era primul magazin de vinuri care nu putea fi incadrat în termenul de vinărie cum îl știa lumea. Fără miros de oțet, butoaie la vedere și vinuri care-și își schimbă gustul după o săptămână. În febra amenajărilor, am bifat pe listă montarea unor aparate de aer condiționat, condiție sine-qua-non pentru păstrarea calității vinului. Am găsit o firmă pe net, am sunat și a doua zi s-au prezentat doi băieți care, fără prea multe discuții, s-au apucat de treabă. Era de spart, de găurit, de fixat sus, la o distanță destul de mare deasupra capului. Între timp eu și soțul puneam la punct ultimele retușuri stabilind de comun acord activitățile unde fiecare excelează. Eu mi-am luat mopul ca să spăl pe jos iar el fixa boxele pentru muzică. Când a făcut primul test de sunet din cămăruța din spate, unul din băieți a băgat capul pe ușă și a întrebat: ce fel de muzică veți pune aici în cramă? Păi, muzică de… pahar. A fost răspunsul nostru! Pfua… învățați oamenii cu muzica bună. Lăsați manelele și prostiile… și a intrat înapoi pornind bormișana cu draci, de parcă ar fi vrut să iasă pe partea cealalată. Ne-am uitat unul la altul și-am ținut să clarific problema: pe mine nu mă face nimeni incultă, cocalară și manelistă! Turbam de furie și mă răzbunam pe mop așa că atunci când cei doi au terminat de montat aparatele, i-am așteptat să iasă aproape de cadrul ușii, ca să nu aibă posibilitatea de eschivă sau scăpare și-am început: muzica de pahar nu e manea, aici se va vinde vin, bla bla bla. N-a fost chip să ajungem la o înțelegere, ăsta o ținea una și bună că gustul publicului s-a stricat din cauza preaplinu