Update: Elena Udrea a mai declarat că deputatul Monica Iacob Ridzi va fi probabil exclusă din partid după ce în 15 februarie, Udrea spunea că ar fi mai bine ca Ridzi să se autosuspende din partid.
"Sunt convinsă că ştie opinia mea pentru că mi-am exprimat-o public - că ar fi bine să se autosuspende, dar este decizia domniei sale", a declarat Elena Udrea la sfărşitul unei convorbiri pe care a avut-o cu Monica Iacob Ridzi, Roberta Anastase şi Raluca Turcan, înaintea reuniunii parlamentarilor PDL cu Traian Băsescu.
Udrea a precizat atunci că discuţia nu a avut ca subiect problema autosuspendării lui Ridzi, ci problemele de sănătate ale acesteia. Întrebată dacă Ridzi a luat decizia, Udrea a răspuns: "Nu ne-a comunicat aşa ceva."
Secretarul general al PDL, Vasile Blaga, afirmase anterior că are convingerea că deputaţii Monica Iacob Ridzi şi Dan Păsat vor fi excluşi din partid. Liderul PDL Bucureşti, Elena Udrea, a declarat că PDL nu îl va susţine pe Sorin Oprescu la viitoarele alegeri pentru Primăria Capitalei, principalul argument fiind "ipocrizia" de care ar dovadă acesta, potrivit NewsIn.
Udrea a explicat că actualul edil-şef al Capitalei taie panglici la proiecte iniţiate de Traian Băsescu şi Adriean Videanu în mandatele lor de primar general, după ce acelaşi Oprescu, pe când era la PSD, se număra printre constestatarii respectivelor proiecte.
În acelaşi context, şefa PDL Bucureşti a mai spus că, în mandatul de primar general al lui Oprescu, lucrările la stadionul Naţional şi-au mărit costurile de trei ori.
Întrebată dacă ea ar putea candida pentru funcţia de primar general, Udrea a spus că acest lucru este foarte puţin probabil. Update: Elena Udrea a mai declarat că deputatul Monica Iacob Ridzi va fi probabil exclusă din partid după ce în 15 februarie, Udrea spunea că ar fi mai bine ca Ridzi să se autosuspende din partid.