Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Râmnicu Vâlcea: O nouă rundă de comasări în şcolile vâlcene

Publicat in Adevarul, miercuri 23 februarie 2011 ·

Noi comasări de unităţi de învăţământ, ori ore desfăşurate simultan, pentru una din variante trebuie să opteze primarii, până pe 25 februarie. Din 15 septembrie 2011, rămân la catedră doar cadrele didactice titulare.

Primarii au la dispoziţie două zile, în care să se consulte cu comunităţile locale şi să ia o hotărâre cu privire la descentralizarea sistemului de învăţământ preuniversitar. Gabriela Ene, inspectorul general al Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Vâlcea s-a întâlnit, ieri, cu primarii din judeţ, în Sala de şedinţe a Direcţiei Finanţelor Publice, pentru a discuta despre descentralizare. „Legea educaţiei naţionale vine şi spune că vom avea o descentralizare reală. Cheltuielile de salarizare sunt suportate tot din bugetul de stat, se dă posibilitatea unităţilor de învăţământ să titularizeze suplinitorii care au obţinut peste şapte la examenele din 2008, 2009 sau 2010, iar cheltuielile curente şi funcţionarea şcolilor vor ţine de primării. Sunt puţine comune în judeţ unde vor rezista două şcoli cu personalitate juridică, la Frânceşti şi Stoileşti. Nici Alunu, care e localitate mare, nu va avea două şcoli", le-a explicat Gabriela Ene, primarilor.

Primarii nu sunt de acord cu comasările

Inspectorul general le-a cerut primarilor să se sfătuiască cu oamenii din comune şi până pe 25 februarie să informeze ISJ dacă comasează unităţile, ori fac ore la simultan. „În urma comasărilor vor rămâne la catedră cadrele didactice care sunt titulare", a mai precizat Ene. Primarii nu sunt de acord cu comasarea şcolilor pentru că nu au microbuze şcolare cu care să îi transporte pe copii. „Sunt de acord cu titularizarea cadrelor didactice, dar nu cu închiderea unei grădiniţe şi a unei şcoli. Dacă le comasez şi pe ele rămân cu o singură şcoală. Avem un singur microbuz şi cu mari eforturi reuşim acum să îi transportăm pe elevi la şcoală. În mome

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicușor Dan, despre interferențele Rusiei: „NATO, UE şi Marea Britanie confirmă. Statul român trebuie să vină cu noi probe”

HotNews acum 20 minute
Președintele Nicușor Dan a transmis luni un mesaj în care afirmă că NATO, Uniunea Europeană și guvernul britanic au confirmat, prin declarații oficiale, că Rusia a desfășurat acțiuni de dezinformare și manipulare, precum și agresiuni ciberbetice în

Avocat reținut după ce a lovit un jandarm în gât, în timpul protestului din Piața Victoriei. Parchetul cere arestarea sa preventivă

HotNews acum o ora
Un avocat a fost reținut pentru 24 de ore, după ce ar fi agresat fizic un jandarm în timpul protestului antiguvernamental desfășurat duminică în Piața Victoriei. Potrivit Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, procurorii au înaintat dosar

Ghinion teribil pentru CFR Cluj » Cine e posibila adversară din turul 3: traseu infernal în Europa League

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Dacă trece de Lugano în turul 2 preliminar Europa League, în al treilea tur. Portughezii sunt mari favoriți împotriva bulgarilor.

Sondaj INSCOP. Două treimi dintre români spun că Ceaușescu a fost un lider bun: „Procentele catastrofice care mitologizează viața în comunism nu sunt doar rezultatul unui fenomen natural”

HotNews acum 4 ore
66% dintre români cred că fostul lider comunist Nicolae Ceaușescu a fost un președinte bun pentru țară. 24% dintre români cred că acesta a fost un lider rău pentru România, iar 7,8% spun că nu știu să aprecieze acest lucru, potrivit unui sondaj INSC

CNAIR impune restricții de tonaj în șase județe din cauza caniculei

HotNews acum o ora
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) anunță că, marți, 22 iulie, vor fi instituite restricții de circulație pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, între orele 12:00 și 20:00, în j

Bolojan: Vrem să susţinem proiecte-pilot în care să introducem salarizarea medicilor în funcţie de performanţă

G4Media acum 50 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Premierul Ilie Bolojan a afirmat luni că există o lipsă a criteriilor de performanţă în sistemul de sănătate, din punct de vedere al salarizării medicilor, context în care Guvernul are în vedere susţ

Șoferul care s-a urcat pe cabina TIR-ului și a blocat traficul rutier pe Autostrada A1, în semn de protest, reținut. Alți 13 pietoni au fost amendați

Ziua Constanta acum 4 ore
Șoferul, în vârstă de 33 de ani, care a blocat traficul rutier în semn de protest, la data de 20 iulie 2025, pe Autostrada A1, pe sensul Pitești - București, la kilometrul 19, a fost reținut de polițiști, pentru 24 de ore, pentru împiedicarea sau în

Ilie Bolojan și Alexandru Rogobete anunță pachetul de măsuri pentru reforma sănătății, la ora 17:00

HotNews acum 6 ore
Premierul Ilie Bolojan și ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, urmează să anunțe luni, la ora 17:00, într-o conferință de presă comună, un pachet de măsuri pentru reforma sănătății. Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a anunțat deja o serie

România a avut cel mai mare deficit guvernamental din UE în primul trimestru, 7,5% din PIB, potrivit unei analize Eurostat

G4Media acum 5 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Deficitul guvernamental ajustat sezonier a scăzut, atât în Uniunea Europeană cât şi în zona euro, în primul trimestru al acestui an, comparativ cu ultimul trimestru al anului trecut, o tendinţă simil

Bărbat arestat preventiv după ce ar fi încercat să îşi omoare fosta concubină lovind-o cu maşina din spate / O hărțuia și inista să se împace cu el sub amenințarea că o va ucide

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un bărbat a fost arestat preventiv după ce a încercat să îşi omoare fosta concubină lovind-o intenţionat cu maşina în timp ce femeia circula ca pieton pe o stradă din Cernavodă, a informat luni Parch

Vremea

București
acum

37°
lun.

20°/37°
mar.

23°/42°
mie.

23°/37°
joi

22°/39°
Iasi
acum

32°
lun.

19°/32°
mar.

20°/37°
mie.

18°/32°
joi

20°/36°
Constanta
acum

34°
lun.

20°/34°
mar.

22°/31°
mie.

24°/27°
joi

24°/28°
Cluj-Napoca
acum

32°
lun.

17°/32°
mar.

20°/31°
mie.

18°/30°
joi

20°/33°
Timisoara
acum

37°
lun.

19°/37°
mar.

16°/33°
mie.

20°/36°
joi

24°/40°