Deci (şi) Comisia Juridică a Senatului a respins proiectul de Lege a prostituţiei iniţiat de Silviu Prigoană. A făcut-o şi Guvernul, la finele lui 2010, şi nu s-a mai făcut atâta tam-tam.

Ceea ce mă amuză, de data asta, e explicaţia-justificare oferită de Toni Greblă, şeful Comisiei juridice, care a spus că România nu este pregătită pentru o astfel de lege, fiind o ţară “cu adânci rădăcini ortodoxe”. Cam cât de ipocrită e declaraţia asta? Şi cam cât de nepotrivită, în contextul în care această comisiei, deci şi preşedintele ei, trebuie să se ocupe de aspectele juridice ale legii, iară nu de cele religioase.

Preferăm să închidem ochii la o realitate care – legalizată sau nu – există, în loc să încercăm s-o controlăm cât de cât, şi asta cu scuza fricii de Biserică a românilor? Adică nu legiferăm prostituţia pentru că, se ştie, românii, printre altele:

1. îi cinstesc pe mama şi pe tatăl lor

Da, clar. D-aia o duc pensionarii cum o duc.

2. nu ucid

e nevoie să mai discutăm despre asta?!

3. nu sunt desfrănaţi, nu preacurvesc

nuuu, niciodată! de fapt, curvele din România sunt importate, toate, iar cei care calcă în dreapta, stanga, sus, jos, sunt un soi de sfinţi, numa’ că nu pricepem noi.

4. nu fură

Nu mai fură un ou, poate, ci doar boul.

5. nu ridică mărturii mincinoase asupra aproapelui lor

Decât din fragedă copilărie: “Costel a spart geamul, mama, nu eu!”

6. nu poftesc imic din ceea ce e al aproapelui lor.

Nu, nici asta. Niciodată. N-am auzit de asemenea cazuri. Voi?

Da, ce să zic. Suntem un popor foarte religios, în frunte cu popii noştri cei de toate zilele. Deci nu, nu putem legaliza prostituţia. Noi doar o încurajăm şi, deşi nu ne place să admitem, unii o şi practicăm. Că favorurile sexuale – Mimi, dacă stai cuminte pe birou de mâine nu mai eşti secretară, eşti asistentă – nu sunt,