Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Icoana făcătoare de minuni a meşterului Gheorghe Munteanu

Publicat in Jurnalul, miercuri 23 februarie 2011 ·

Icoanele meşterului Gheorghe Mun­teanu din Oneşti sunt unice în Ro­mânia şi chiar în lume. El dă viaţă adevăratelor opere de artă, creaţii realizate cu sacrificii care cer o migală mai mare ca cea a unui bijutier, chi­rurg sau ceasornicar. Lucrează cu firele uscate ale grâului ca şi cum ar lu­cra cu aur. Dalta pe care o utilizea­ză este lama. Lucrează în balcon, sub ochii popândăilor şi ai hamsterilor pe care îi creşte cu drag în apartamentul său de bloc: ca în grădina Domnului. Necunoscut ani de-a rândul, face icoane din paie de grâu din 1991. Icoane care, spune el, sunt cu adevărat făcătoare de minuni. "Nu exagerez, dar au fost persoane care mi-au spus că icoanele primite de la mine emană lumină. Alţii au mărtu­risit chiar că atunci când au avut un ne­caz, o supărare au pus mâna pe icoa­nă şi au simţit putere. Şi m-a bu­curat acest lucru".

S-a născut în anul 1952, în satul Frumuşelu din Glăvăneştii Bacăului. A absolvit Facultatea de Medicină Veterinară în 1978 şi a lucrat până-n 1993 ca inginer zootehnist, ingi­ner şef în agricultură, apoi la Grădina Zoologică şi la Primăria locală, ajun­gând la un moment dat şeful corpului Gardienilor Publici. Pe când se afla în clasa a XI-a şi-a dat seama că ar putea face tablouri din paiele găsite pe câmp. Nu i-a arătat nimeni meseria, ci a învăţat-o singur. "Prima lu­cra­re a fost o moară de vânt şi mi-a ieşit chiar binişor", şi-a amintit meşterul că nu a avut nevoie de cheltuieli mari pentru prima operă. "Aveam şi ta­lent la desen, de mic copil povestea mama că mâzgăleam pereţii cu căr­bune din sobă". Ur­mă­toarele lucrări le-a făcut pentru a o cuceri pe femeia care apoi i-a devenit soţie. "Când a îm­plinit 20 de ani, i-am făcut un ta­blou mare, o vază cu maci, să o cu-ceresc mai uşor". Apoi a "imortali­zat" în operele sale fel de fel de edificii importante. Mai întâi a făcut Palatul Culturii din Iaşi, lucrare pe c

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Joe Biden se va întâlni miercuri cu Donald Trump în Biroul Oval

HotNews acum 29 minute
Casa Albă a transmis că președintele american Joe Biden și președintele ales Donald Trump se vor întâlni miercuri la Casa Albă, la invitația lui Biden. Președintele Joe Biden îl va găzdui miercuri pe președintele ales Donald Trump pentru întâlnirea

Craiova a prins roşu în obraji, după 3-1 cu Hermannstadt

Mediafax acum 11 ore
În etapa a a 16-a din Superliga de fotbal, Universitatea Craiova a trecut sâmbătă, cu 3-1, de nevoiaşa FC Hermannstadt, pe arena „Ion Oblemenco”. Oaspeţii au deschis scorul prin Chiţu (12), dar s-a intrat la pauză cu o remiză, Kolic egalând din pena

MAE Alți trei cetățeni români au fost găsiți decedați în Spania în urma inundațiilor. Trei sunt dispăruți

Ziua Constanta acum 11 ore
În continuarea comunicărilor privind situația cetățenilor români din Comunitatea Valenciană - Regatul Spaniei, afectați de inundații, Ministerul Afacerilor Externe informează că, potrivit informațiilor confirmate de către autoritățile spaniole, alți

Incendiu într-un mall din Alba Iulia, provocat de un copil lăsat nesupravegheat

Ziare.com acum 10 ore
Sâmbătă seara, clienții unui mall din Alba Iulia au fost evacuați de urgență după ce un incendiu a izbucnit în zona de menaj a unui supermarket. Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Alba, Alex Crișan, c

Premier League: FC Liverpool – Aston Villa 2-0

News.ro acum 8 ore
Echipa engleză FC Liverpool a învins sâmbătă seara, pe teren propriu, scor 2-0, formaţia Aston Villa, în etapa a 11-a din Premier League. „Cormoranii” au marcat primul gol al meciului de pe Anfield în minutul 20. Pasă Mohamed Salah şi finalizare Dar

Vladimir Putin a ratificat tratatul de parteneriat strategic cu Coreea de Nord

Ziare.com acum 9 ore
Președintele rus Vladimir Putin a ratificat un tratat care consolidează parteneriatul strategic dintre Moscova și Coreea de Nord, tratat ce include o clauză de apărare reciprocă, relatează Reuters. Acordul a fost semnat de Putin și liderul nord-core

„Crimeea s-a dus!”. Ucraina trebuie să se concentreze pe pace, nu pe teritoriu, spune Bryan Lanza, consilier de rang înalt al lui Donald Trump

News.ro acum 9 ore
Bryan Lanza, strateg al Partidului Republican şi un consilier senior al preşedintelui ales Donald Trump, a explicat la BBC că viitoarea administraţie se va concentra pe obţinerea păcii în Ucraina, mai degrabă decât să permită ţării să-şi recâştige t

Nicolae Ciucă: Pericolul în România este binomul PSD-AUR

G4Media acum 12 ore
Principalul pericol în România este „binomul PSD-AUR”, a declarat, sâmbătă, la Roman, preşedintele PNL şi candidatul partidului la alegerile prezidenţiale, Nicolae Ciucă, transmite Agerpres. „La 35 ani de la Revoluţie, în România încă mai încearcă s

Un șofer de 83 de ani, care consumase alcool, a lovit o elevă pe trecerea de pietoni, în apropierea școlii, și a fugit de la locul accidentului

HotNews acum 11 ore
O elevă de 14 ani a fost lovită de un autoturism pe o trecere de pietoni aflată în apropierea unei unităţi de învăţământ din Târgu Jiu, şoferul de 83 de ani care conducea maşina părăsind locul accidentului, au anunţat sâmbătă reprezentanţii Inspecto

Un consilierul al Trump dă frisoane Ucrainei: Crimeea a dispărut

Mediafax acum 12 ore
Donald Trump se aşteaptă ca Zelenski să aibă „o viziune realistă pentru pace” în Ucraina. Un consilier al preşedintelui ales american, Bryan Lanza, a declarat pentru BBC că următoarea administraţie se va concentra mai degrabă pe obiectivul realizări

Vremea

București
acum

dum.

4°/7°
lun.

6°/9°
mar.

6°/8°
mie.

6°/10°
Iasi
acum

dum.

4°/10°
lun.

2°/10°
mar.

4°/9°
mie.

4°/8°
Constanta
acum

dum.

5°/13°
lun.

10°/13°
mar.

9°/12°
mie.

7°/11°
Cluj-Napoca
acum

-4°
dum.

-4°/9°
lun.

2°/9°
mar.

3°/9°
mie.

3°/8°
Timisoara
acum

dum.

1°/11°
lun.

2°/10°
mar.

4°/9°
mie.

2°/11°