Susţinătorii pentru egalitate în drepturi aplaudă decizia Facebook de a adăuga "uniune civilă" şi "parteneriat domestic" la opţiunile de status al relaţiei, scrie The Telegraph.
Noile opţiuni au fost lansate acum trei zile şi sunt disponibile pentru membrii din Marea Britanie, Statele Unite, Canada, Franţa şi Australia.
Până în acest moment, membrii puteau alege dintre singur/a, în o relaţie, logodit/ă căsătorit/ă, e complicat, văduv/ă despărţit/ă, divorţat/ă şi într-o relaţie deschisă ca statusuri de relaţie posibile.
"Facebook a trimis un mesaj de susţinere pentru cuplurile gay din toată lumea", declară Jarrett Barrios, preşedintele unei asociaţii gay.
Decizia luată de Facebook arată că există un număr vast de cupluri cu membri de acelaşi sex care doresc să fie recunoscute, asemenea celor unite prin căsătorie.
"Această opţiune a fost foarte solictitata de utilizatori. Vrem să oferim opţiuni pentru ca oamenii să îşi arate cu adevărat personalitatea cu ajutorul Facebook", declară un purtător de cuvânt al Facebook.
Susţinătorii pentru egalitate în drepturi aplaudă decizia Facebook de a adăuga "uniune civilă" şi "parteneriat domestic" la opţiunile de status al relaţiei, scrie The Telegraph.
Noile opţiuni au fost lansate acum trei zile şi sunt disponibile pentru membrii din Marea Britanie, Statele Unite, Canada, Franţa şi Australia.
Până în acest moment, membrii puteau alege dintre singur/a, în o relaţie, logodit/ă căsătorit/ă, e complicat, văduv/ă despărţit/ă, divorţat/ă şi într-o relaţie deschisă ca statusuri de relaţie posibile.
"Facebook a trimis un mesaj de susţinere pentru cuplurile gay din toată lumea", declară Jarrett Barrios, preşedintele unei asociaţii gay.
Decizia luată de Facebook arată că există un număr vast de cupluri