Raportul Comisiei Europene de săptămâna trecută a constituit un duş rece şi un diagnostic corect. A criticat ce era de criticat, ce criticăm şi noi prin presă, şi a susţinut ce era de susţinut (eforturile procurorilor anticorupţie mai ales - ceea ce puţini facem prin presă). Acest raport este parte din Mecanismul de Cooperare şi Verificare (MCV), acel instrument prin care UE a dorit să se asigure că vom continua şi după aderare reformele şi lupta cu corupţia. Am scris la Centrul Român de Politici Europene o serie de rapoarte despre MCV (le găsiţi pe www.crpe.ro).
Una dintre concluziile noastre este aceea că MCV a ajutat nu atât direct prin ameninţarea cu sancţionarea României, cât mai ales indirect, influenţînd diferit actorii politici şi civici din ţară. Cu alte cuvinte, supravegherea UE îi ajută pe reformiştii din sistem, dă argumente celor care susţin instituţiile anticorupţie (DNA, ANI), pune presiune pe instituţiile care nu îşi fac datoria (de pildă, Parlamentul atunci când nu aprobă anchetarea membrilor săi). Nu e puţin lucru. Euroscepticii care spun că UE a eşuat în România nu văd tabloul de ansamblu: dacă te-ai aşteptat ca Bruxelles-ul să cureţe ţara de corupţie, atunci e normal să fii dezamăgit. Doar că acea aşteptare nu a fost niciodată justificată. UE nu ocupă o ţară şi nu îi înlocuieşte administraţia şi justiţia. UE doar poate influenţa, încet, chinuitor, lucrurile în direcţia bună şi oferă un avantaj forţelor reformiste. Doar că treaba trebuie făcută tot de către aceşti reformişti de acasă.
Acesta fiind peisajul, sunt în continuare uimit de încăpăţânarea preşedintelui Băsescu de a cere încetarea MCV. Traian Băsescu spune că MCV dăunează statutului României în UE, exagerând acest pericol, deci MCV trebuie să înceteze. Este un fel de patriotism prost înţeles: Preşedintele recunoaşte că avem probleme, ba chiar spune explicit că supravegherea
