Un copil neascultător, care a tras cu pistolul înspre o grămadă de fân, a cauzat cel mai dezastruos incendiu produs în vremurile moderne în Bucureşti. Se întâmpla în 23 martie 1847, chiar în ziua de Paşte. Şi după o săptămână de la stingerea flăcărilor, pământul frigea, iar molozul rămas după demolarea ruinelor a ridicat nivelul Bucureştiului cu aproape doi metri.

Băieţelul care a provocat „Marele foc”, fiul cluceresei (mare dregător) Zinca Drăgănescu, se juca nesupravegheat în podul cu fân al şopronului, cu pistolul celor mari. O scânteie a fost de-ajuns pentru a porni dezastrul.

Vântul foarte puternic a făcut ca focul să se extindă cu repeziciune, în partea de est a oraşului.

„Incendiul a mistuit zona Curţii Vechi de lângă Hanul Manuc, numeroase case de pe malul stâng al Dâmboviţei, întinzându-se spre Colţea, zona Sf. Vineri, până în Calea Văcăreştilor. Cuprinzând o zonă comercială foarte densă, focul a pricinuit pagube evaluate la peste 30.000 pungi de aur, provocând şi moartea a «mulţime de negustori, care s-au stins cu totul»”, scria la acea vreme şi cronicarul Ioan Sân Dobre Cojocarul.

Citeşte şi:

Scurtă istorie a celor mai devastatoare cutremure

Cutremurul care a schimbat faţa Capitalei

Cum au schimbat comuniştii faţa Bucureştiului

„Case, prăvălii, hanuri şi biserici ardeau într-un vacarm asurzitor”

Anton Pann a fost martor ocular al acestui incendiu şi a descris, ulterior, cum a ars un sfert din Capitală, jurnalul său fiind păstrat la Muzeul Naţional al Pompierilor din Bucureşti. Unii localnici s-au refugiat pe Dealul Mitropoliei, de unde au privit îngroziţi cum focul mistuie totul în calea sa. „Case, prăvălii, hanuri şi biserici ardeau într-un vacarm asurzitor”, povestea Anton Pann.

„Pe uliţe, oamenii alergau înspăimântaţi, răsunau comenzile militare şi