Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Infiniti, premiat de EuroNCAP

Publicat in Capital, miercuri 23 februarie 2011 ·

EuroNCAP va acorda producătorului Infiniti la Salonul Auto de la Geneva premiul Euro NCAP Advance pentru sistemul LDP (Lane Departure Prevention). Aceste premii au fost introduse în 2010 pentru a recompensa cele mai bune inovaţii în materie de siguranţă şi ca o recunoaştere a constructorilor de automobile care oferă clienţilor noi tehnologii de siguranţă „care demonstrează un beneficiu dovedit ştiinţific în ceea ce priveşte siguranţa de care au parte consumatorii şi societatea.”

LDP ajută şoferii să readucă vehiculul în banda de rulare printr-un avertisment urmat de o intervenţie dinamică, în cazul în care este probabilă o părăsire neintenţionată a benzii ca urmare a ameţelii sau neatenţiei. Dat fiind că părăsirea benzii de rulare reprezintă cauza unui procent mare de accidente fatale sau cu răniri grave, Infiniti estimează că ar putea preveni aproximativ 5.000 de decese anual în Europa în cazul dotării fiecărei maşini cu acest sistem.

„Noi, cei de la Infiniti, considerăm că tehnologia de vârf precum LDP poate proteja vieţile oamenilor, iar confirmarea acestui fapt de către EuroNCAP reprezintă o deosebită satisfacţie”, a afirmat Toru Saito, Corporate Vice President and Leader of the Global Infiniti Business Unit.

Când sistemul LDP şi-a făcut debutul pe modelul FX30d în 2010, a reprezentat o premieră în Europa. Din acel moment, acest sistem a fost implementat rapid pe toate modelele din toată gama producătorului japonez. LDP este numai un element al pachetului de siguranţă dinamică şi preventivă de la Infiniti, o colecţie de tehnologii concepute pentru a oferi o „bulă” de protecţie în jurul maşinii. Printre celelalte sisteme se numără Intelligent Cruise Control (ICC) cu sistem de urmărire la viteză redusă (LSF - Low Speed Following), asistenţă pentru păstrarea distanţei (DCA - Distance Control Assist), Intelligent Brake Assist (IBA) şi avertizar

Articolul in Capital >>

Citeste si top 10 stiri de azi

România primește 1,5 miliarde de euro de la UE pentru pagubele suferite la inundații. Cât s-a alocat celorlalte țări afectate

HotNews acum 9 ore
Preşedintele PNL, Nicolae CIucă, a afirmat, vineri seară, că România va primi 1,5 miliarde de euro din Fondul de coeziune al UE pentru a sprijini refacerea infrastructurii şi a gospodăriilor distruse de inundaţii. Suma face parte din cele 10 miliard

Staţiile ITP, atelierele TLV şi si serviciul programări al Registrului Auto Român nu vor funcţiona în weekendul 5-6 octombrie 2024, când RAR la realiza lucrări de mentenanţă la platformele pe care le utilizează

News.ro acum 10 ore
Deţinătorii de autovehicule care vor să facă programări pentru inspecţii tehnice periodice (ITP), pentru verificări la tahografe şi limitatoare de viteză (TLV) sau alte tipuri de programări care ţin de activitatea Registrului Auto Român (RAR) nu vor

Anchetă în Israel după ce soldaţi au fost filmaţi aruncând cadavre de pe acoperiş în Cisiordania - VIDEO

News.ro acum 9 ore
Armata israeliană a deschis o anchetă după ce soldaţii săi au fost filmaţi aruncând cadavrele a trei palestinieni morţi de pe un acoperiş în timpul unui raid în Cisiordania ocupată, relatează BBC. Imaginile incidentului, filmate în oraşul nordic Qab

Un nou cutremur în România. În ce zonă a fost și ce magnitudine a avut

Ziare.com acum 8 ore
Un cutremur cu magnitudinea 2,8, s-a produs, în județul Galați, vineri seară, 20 septembrie, a anunțat Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului. „În ziua de 20 Septembrie 2024 la ora 19:55:15 (ora locală a României) s-a p

Comitetul Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă va discuta situaţia adăposturilor de protecţie civilă şi situaţia planşeului de la Piaţa Unirii

News.ro acum 10 ore
Prefectura Bucureşti anunţă, vineri seară, că în şedinţa Comitetului Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă, convicatră pentru miercuri, se discuta situaţia adăposturilor de protecţie civilă şi situaţia planşeului de la Piaţa Unirii. ”Pre

Armata israeliană confirmă uciderea a 11 comandanţi Hezbollah

Mediafax acum 8 ore
Armata israeliană IDF a confirmat uciderea lui Ibrahim Aqil, şeful departamentului de operaţiuni al Hezbollah. De asemenea, israelienii susţin că au omorât în aceeaşi lovitură 10 comandanţi ai grupării libaneze. Atacul a avut loc vineri în Beirut.

Victor Ponta a obținut anularea ordinului prin care i-a fost retras titlul de doctor

Adevarul acum 12 ore
Fostul premier Victor Ponta a câștigat procesul prin care a contestat retragerea titlului său de doctor în drept, după o decizie definitivă pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ), Secția de Contencios Administrativ și Fiscal, pe da

Agenții Secret Service au fost neglijenți înainte de tentativa de asasinat din iulie a lui Donald Trump. Ce a descoperit ancheta internă serviciului de securitate

Ziare.com acum 7 ore
Ancheta internă de la Secret Sevice a descoperit mari lacune în comunicare și neglijență înainte de tentativa de asasinat din iulie a candidatului republican la președinția SUA Donald Trump la mitingul din Butler, Pennsylvania, scrie Reuters. „A exi

Rusia avertizează Republica Moldova să nu găzduiască avioane F-16 destinate Ucrainei

G4Media acum 13 ore
Ministerul de Externe rus a cerut vineri Republicii Moldova să nu se implice în conflictul din Ucraina, declaraţie ce face referire la informaţii despre o presupusă amplasare la baza aeriană de la Mărculeşţi a unor avioane F-16 destinate Ucrainei, r

MAE a publicat ghidul alegătorului prin corespondenţă pentru alegerile prezidenţiale şi parlamentare

Mediafax acum 11 ore
MAE anunţă publicarea ghidului alegătorului prin corespondenţă pentru alegerile prezidenţiale şi parlamentare din noiembrie-decembrie 2024. Este vorba despre „Ghidul alegătorului prin corespondenţă - alegerile pentru Preşedintele României din anul 2

Vremea

București
acum

14°
sâm.

14°/25°
dum.

16°/26°
lun.

17°/27°
mar.

18°/28°
Iasi
acum

sâm.

9°/23°
dum.

13°/24°
lun.

14°/26°
mar.

16°/28°
Constanta
acum

12°
sâm.

12°/22°
dum.

17°/23°
lun.

19°/23°
mar.

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

6°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

13°/25°
Timisoara
acum

11°
sâm.

11°/23°
dum.

12°/25°
lun.

13°/26°
mar.

14°/28°