Evenimentul, ajuns deja la cea de-a VII-a ediţie, îşi va deschide porţile la 26 februarie, în incinta Tomis Mall Constanţa, la ora 13.00 şi va fi deschis vizitatorilor până la ora 18.30. În acest interval, elevi ai şcolilor constănţene vor expune mărtişoare realizate manual din materiale ecologice.
Tema expoziţiei de anul acesta o reprezintă vieţuitoarele din Marea Neagră, confecţionate din materiale naturale, reciclabile şi biodegradabile. Acestea pot reprezenta o alternativă eco a mărţişorului tradiţional, dar şi un exemplu de comportament responsabil faţă de mediu, oferit de elevii constănţeni.
„Am ajuns la a şaptea ediţie a «Mărţişorului ecologic», un eveniment devenit deja tradiţie pentru ONG Mare Nostrum. Evenimentul urmăreşte să pună în valoare talentul şi originalitatea elevilor în ceea ce priveşte realizarea mărţişoarelor ecologice. Dorim astfel să încurajăm investiţiile în viitorul ecologic al instituţiilor de învăţământ“, a declarat Andreea Ionaşcu, coordonator de eveniment.
Evenimentul are ca scop principal implicarea tinerilor, prin intermediul instituţiilor de învăţământ, în realizarea de mărţişoare ecologice pentru creşterea responsabilităţii faţă de mediu. De asemenea, acesta vizează şi conştientizarea cetăţenilor asupra problemelor cu care se confruntă, în prezent, Marea Neagră.