A făcut chirurgie din pasiune şi a ales să se perfecţioneze într-un domeniu extrem de complex. Medicul realizează, cu success, intervenţii de fineţe şi se declară total satisfăcut de alegerea sa.
Dan Grigorescu şi-a ales meseria încă din copilărie. „De la nouă ani am ştiut că vreau să ajung chirurg. Am ştiut de la început că vreau această specializare, după ce am fost operat apendicită de un medic renumit. Mi-a plăcut atât de mult ceea ce făcea, încât mi-am dorit să fac şi eu acelaşi lucru", îşi aminteşte medicul.
Stimulat de părinţi să înveţe la toate materiile, elevul şi, mai apoi, studentul Dan Grigorescu a avut un parcurs de succes. „Am intrat din prima la Facultatea de Medicină din Cluj şi am multe amintiri plăcute. Studenţia mi-a fost marcată de un profesor deosebit pe care l-am avut, fiul academicianului Victor Papilian. Acest om era o combinaţie între fizicul Baronului Munchausen şi caracterul lui Ludovic al XIV-lea. De la profesorul meu am învăţat justa măsură", povesteşte Dan Grigorescu.
Medicul şi-a făcut stagiatura la Cluj şi a lucrat benevol la Catedra de Anatomie a Facultăţii de Medicină de acolo. În vara lui ׳89 a fost repartizat în orăşelul Vlăhiţa din Harghita, iar după revoluţie a profesat în Vama Buzăului. A urmat un concurs naţional în urma căruia medicul a ales să practice chirurgia la Braşov. Pregătirea lui Dan Grigorescu a avut loc la Bucureşti, a continuat la Braşov, dar şi în străinătate pe parcursul a trei stagii. În Spitalul Judeţean Braşov, medicul a efectuat sute de intervenţii, extrem de complicate. „Un chirurg plastician trebuie să aibă imaginaţie şi simţ geometric, mai ales spaţial, dar şi plăcerea de a construi ca la un lego. Trebuie să refaci din bucăţi, să reconstruieşti. Chirurgia plastică nu înseamnă doar estetică, e artă plastică chirurgicală", explică Dan Grigorescu.
Operaţii de fineţe
Medicul spune