Nemulţumită de împărţirea milioanelor din drepturile TV, Steauaa pornit o cruciadă împotriva Ligii Profesioniste de Fotbal carepoate părea întemeiată până la un punct, dar îşi pierde din valoarecând este analizată concret. Televiziunile care cumpără drepturilesunt interesate în primul rând de Steaua, ca generatoare deaudienţe mai mari. Culmea e însă că modelul folosit majoritar încompetiţiile europene, chiar ţinând cont de audienţe, nu i-ar aduceneapărat mai mulţi bani!
Niciun campionat din Europa nu îmaprte banii exclusiv pe bazaaudienţelor. Ce-i drept însă, în majoritatea ţărilor, numeleclubului şi, astfel, popularitea şi audienţa lui au o pondere, darnu majoritară. Cel mai folosit model de împărţire a banilor este50-25-25. În Anglia, Franţa şi Germania se împart banii după acestmodel. Concret, 50% din bani se împart egal, 25% conformclasamentului, după aceeaşi grilă ca în Liga I, iar 25% dupătelevizări - audienţe. La noi, banii merg 100% dupăclasament.
3,75milioane cu sistemul actual
ProSport a simulat cele două variante, aplicându-le pe suma care seaşteaptă a fi obţinută la licitaţie, 120 de milioane de euro net,fără TVA. Scoţând de aici şi procentul pentru LPF, de 6,5%, rămânde împărţit 37,7 milioane de euro. Conform actualei reguli deîmpărţire, campioana ar urma să ia 3,75 milioane de euro (fără TVAşi cotă din procentul LPF), iar suma scade cu câte aproximativ200.000 de euro cu fiecare loc, până la aproape 1,1 milioane pentrulocul 14, iar nou-promovatele primesc 950.000 de euro.
Engleziinu transmit intern toate meciurile
Pe sistemul englez, jumătate din bani se împart egal. Adicăaproximativ 19 milioane de euro la 18 cluburi, deci ceva mai multde un milion pentru fiecare. Un sfert din total se împarte conformgrilei clasamentului, sume între aproximativ 950.000 de euro şi250.000. A treia parte, tot un s