Mesajul a fost trimis. Multumesc!

PROMISIUNI NEONORATE Bugetarii buzoieni au fost dezamăgiţi crunt în ziua de salariu

Publicat in Adevarul, miercuri 23 februarie 2011 ·

Cadrele medicale au încasat în această lună salarii aproape egale cu cele pentru decembrie, în ciuda majorării promise Angajaţii din Spitalul Judeţean se aşteptau să încaseze cu 15% mai mult începând cu luna februarie, însă banii primiţi au fost mai puţini decât s-a anunţat.

Cadrelor sanitare se aşteptau ca ziua de salariu din februarie să le aducă o sumă mai consistentă inapoi din ceea ce le-a fost tăiat începând din iulie 2010.

Salariaţilor bugetari li s-a promis că vor încasa, începând cu retribuţia cuvenită pentru luna ianuarie, salarii mai mari cu 15%, însă în realitate a fost vorba doar despre o restituire minoră din banii care le-au fost luaţi începând din vara trecută.

Anicuţa Reghina are 55 de ani, iar ultimii 35 şi i-a petrecut ca asistentă în secţia de Pediatrie a Spitalului Judeţean. Acum, după trei decenii de muncă, a ajuns să încaseze puţin peste 700 de lei.

„Am sperat că acum vom primi şi noi un salariu mai aproape de decenţă, dar nu a fost deloc aşa. Eu am luat pe luna decembrie 693 de lei, iar acum am primit 728, deci doar 35 de lei în plus. Stau şi mă întreb unde este majorarea de 15%, când de fapt am luat cu numai cinci procente mai mult", ne-a spus asistenta.

Cadrele medicale spun că s-au ales chiar cu o scădere a salariului de bază, ceea ce a dus la diferenţe foarte mici între salariul din 2010 şi cel din 2011.

„Am văzut pe fluturaşul de salariu că cel de bază a scăzut, iar majorarea de acum e nesemnificativă faţă de suma diminuată cu 25% în vară. Atunci scăderile au fost de fapt mult mai mari, pentru că s-au tăiat şi din sporuri", a adăugat Anicuţa Reghina.

Halatele albe sunt din ce în ce mai nemulţumite de remuneraţiile pe care le încasează lună de lună şi spun că nu sunt deloc motivate. Elena Comănescu lucrează de 37 de ani în secţia de boli contagioase şi a reuşit să obţină toate gradaţiile de merit.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

O tânără de 20 de ani a decedat, iar alți trei tineri au fost răniți, într-un accident rutier produs în Târgu-Neamţ

Ziua Constanta acum 2 ore
O tânără de 20 de ani a decedat, iar alţi trei tineri au fost răniţi într-un accident rutier care s-a produs, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în oraşul Târgu-Neamţ, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Neamţ, potrivit Agerpres. La

Cod galben de caniculă şi disconfort termic accentuat, în Capitală

Ziarul Financiar acum o ora
Vremea va fi călduroasă şi disconfortul termic va creşte în Capitală, la începutul săptămânii viitoare, informează Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM), în prognoza specială pentru municipiul Bucureşti. Începând de duminică, ora 12:00, până

Mesajul premierului Ilie Bolojan, cu ocazia Zilei Aviației Române și a Forțelor Aeriene

Ziua Constanta acum o ora
Premierul Ilie Bolojan a susținut un discurs, duminică, 20 iulie 2025, în cadrul ceremoniei organizată cu ocazia Zilei Aviației Române și a Forțelor Aeriene. „Suntem parte a Alianței Nord-Atlantice, iar acest lucru este o garanție și o responsabilit

Rusia anunţă că a doborât peste noapte 142 de drone ucrainene, inclusiv 27 deasupra regiunii Moscova

News.ro acum 44 minute
Ministerul rus al Apărării şi primarul Moscovei au anunţat că 142 de drone ucrainene au fost doborâte în noaptea de sâmbătă spre duminică, dintre care 27 deasupra regiunii capitalei, relatează Reuters. Dronele ar fi fost interceptate deasupra mai mu

Bolojan, mesaj cu ocazia Zilei Aviației Române: Suntem membri NATO, acest lucru este o garanție

Mediafax acum o ora
„Aviația este o forță esențială în securitatea și capacitatea de reacție a țării, care susține apărarea națională și prezența noastră credibilă în cadrul Alianței Nord-Atlantice. Avem oameni care își fac treaba zi de zi în uniformă sau în civil, în

Două cutremure în largul coastei Kamceatkăi, în Extremul Orient rus, declanșează avertizare de tsunami

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Două cutremure cu magnitudinea de 6,7 şi 7,4 s-au produs duminică în largul coastei Kamceatkăi, în Extremul Orient rus, declanşând o avertizare de tsunami, potrivit USGS (USGS), informează AFP, trans

CEO-ul Astronomer demisionează după incidentul viral de la concertul Coldplay

Ziarul Financiar acum o ora
Directorul general al companiei de tehnologie Astronomer din New York, Andy Byron, a demisionat după ce a fost văzut îmbrăţişând o angajată la un concert Coldplay, potrivit unei declaraţii transmise CNN. Consiliul de administraţie al Astronomer a ac

Oleksandr Usyk, KO devastator în lupta anului. Ucraineanul e campion mondial absolut la categoria grea

Adevarul acum 2 ore
La 38 de ani, Oleksandr Usyk a mai scris o pagină în istoria boxului profesionist. Pe stadionul Wembley, în fața a 90.000 de spectatori, ucraineanul l-a învins prin KO în repriza a 5-a pe reprezentantul gazdelor, Daniel Dubois, și a redevenit campio

Obiceiuri şi tradiţii de Sfântul Ilie. Ce nu ai voie să faci azi, 20 iulie, sub nicio formă

Cancan acum 2 ore
Sfântul Ilie este sărbătorit, în fiecare an, pe data de 20 iulie în fiecare an. El este celebrat ca fiind un mare făcător de minuni și aducător de ploi în vreme secetoasă. Sfântul și marele proroc Ilie, a primit de la Dumnezeu darul de a deschide și

WhatsApp pregătește o nouă funcție de inteligență artificială

HotNews acum 4 ore
Cea mai populară aplicaţie de comunicare din lume testează o funcţie care va rezuma mesajele necitite din mai multe conversaţii într-o singură operaţiune, scrie News.ro. După ce, în urmă cu o lună, a introdus funcţia Message Summaries, care rezumă m

Vremea

București
acum

30°
dum.

18°/34°
lun.

23°/38°
mar.

25°/41°
mie.

23°/36°
Iasi
acum

27°
dum.

17°/36°
lun.

18°/34°
mar.

22°/38°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

31°
dum.

19°/31°
lun.

22°/29°
mar.

24°/31°
mie.

23°/26°
Cluj-Napoca
acum

24°
dum.

17°/28°
lun.

17°/32°
mar.

20°/31°
mie.

18°/30°
Timisoara
acum

29°
dum.

19°/35°
lun.

20°/39°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°