Narcis Iustin Ianău, elev al clasei a IX-a A de la Liceul de Artă „George Apostu" din Bacău, cel care a uluit întreaga țară cu vocea sa de contratenor la emisiunea „Românii au talent", și-a aniversat pentru prima dată ziua sa de naștere. Și, ca să fie o sărbătoare pe măsura succesului său, și a celor 16 ani pe care i-a împlinit, adolescentul a petrecut alături de colegii de clasă, profesori și redactorii de la ziarul Adevărul de Seară Bacău.
În sala de festivități a liceului, azi la ora 10.00, l-a așteptat cu flori întreaga clasă care a cântat în cor „La mulți ani", cu acompaniament de pian, iar jurnaliștii cu toată colecția „Cartea verde", „Jules Verne" și „Mari spectacole de operă" ale lui Bizet, Verdi, Puccini la Mozart și Wagner.
În total, 155 de cărți, 15 DVD-uri și 15 CD-uri. Evident, surprizele au fost „garnisite" cu tort de frișcă și suc.
Surpriză ținută în secret
Întreaga aniversare a fost ținută în taină până în ultima clipă, Narcis știind că urmează să participe la o ședință cu profesorii școlii. Ziariștii de la „Adevărul de Seară" au „cooptat" în „acțiune" pe dirigintă și conducerea liceului.
Ca totul să fie bine pus la punct și Narcis să nu bănuiască surpriza, profesoara sa de canto, Claudia Vasilache, l-a ținut singur în sala de curs ca să exerseze vocalize.
„Eram speriat. M-am uitat la ceas și mă gândeam că am întârziat la ședință. Mai ales că toți colegii erau plecați din clasă. Eu tot făceam vocalize cu doamna profesoară de unul singur. Apoi, când am intrat în sala de festivități, toți colegii cu flori în mână au început să cânte «La mulți ani!» . M-au cuprins emoțiile pe loc", a mărturisit Narcis.
Sărbătoritul a rămas uluit în fața surprizei pregătite.
Și ca distracția să fie totală, profesoara de canto l-a mâzgâlit pe