Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Dieta hipocalorică promite slăbirea a 4-5 kilograme pe lună

Publicat in Gandul, joi 24 februarie 2011 ·

Dieta hipocalorică este un regim de slăbire clasic în care sunt prezente toate grupele alimentare, de la dulciuri până la salată de varză, în cantităţi adaptate în funcţie de stilul de viaţă al fiecărei persoane.

"Această cură ţine cont de nevoile metabolice ale organismului uman, stimulând slăbirea într-un mod sănătos, respectiv nu mai mult de un kilogram pe săptămână. Dacă regulile dietei sunt urmate întocmai, într-o singură lună se pot pierde până la 4-5 kilograme", susţine medicul nutriţionist Mihaela Bilic. Astfel, alimentaţia este fracţionată în trei mese pe zi: micul dejun, prânzul şi cina, cu 1-2 gustări în funcţie de profilul pacientului.

Fiecare masă trebuie să conţină alimente cu indice glicemic mic, precum paste, orez sau cartofi, care oferă senzaţia de saţietate până la următoarea masă, ceea ce constituie substratul energetic pentru topirea grăsimilor. "Legumele, în special crude, sunt permise în cantităţi moderate. În privinţa fructelor, dieta hipocalorică permite consumul acestora în cantităţi limitate. Deşi sunt sănătoase, fructele au un conţinut crescut de fructoză", precizează medicul Bilic.

Specialistul recomandă ca de la fiecare masă principală să nu lipsească proteinele, precum carne, peşte, ouă, lactate, soia sau ciuperci. Produsele lactate concentrate tip caşcaval, brânză topită, paste de brânză vor fi evitate şi înlocuite cu lactate slabe precum iaurt, lapte, brânză de vaci sau brânzeturi care au un conţinut scăzut de grăsimi, sub 15 la sută, recomandă nutriţionistul.

Grăsimile animale sau vegetale sunt reduse drastic, pentru că ele reprezintă sursa cea mai simplă de exces caloric. Pentru ca rezultatele să nu întârzie să apară, dr. Mihaela Bilic recomandă renunţarea la alcool.

Potrivit specialistului, alcoolul îngreunează procesul de slăbire. Acest tip de regim ajută să ne modificăm obiceiurile culinare şi să resp

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ministerul Apărării reclamă dezinformări cu privire la aşa-zise demersuri pentru mobilizarea rezerviştilor sau pentru pregătirea populaţiei pentru apărare - FOTO

News.ro acum o ora
Ministerul Apărării combate, vineri, mai multe dezinformări apărute în spaţiul public cu privire la aşa-zise demersuri pentru mobilizarea rezerviştilor sau pentru pregătirea populaţiei pentru apărare. ”Vă semnalăm o serie de dezinformări apărute în

Agenţia Fitch Ratings îmbunătăţeşte perspectiva ratingului Electrica de la „BBB-” „negativă” la „BBB-” „stabilă”

News.ro acum 25 minute
Electrica anunţă că agenţia internaţională Fitch Ratings a îmbunătăţit perspectiva ratingului companiei de la „negativă” la „stabilă” şi a confirmat ratingul pe termen lung la nivelul „BBB-”. ”Electrica anunţă că agenţia internaţională Fitch Ratings

Partidele din Groenlanda anunţă un guvern de largă coaliţie înainte de vizita vicepreşedintelui JD Vance

News.ro acum 2 ore
Democraţii din Groenlanda şi alte trei partide au anunţat vineri un acord de coaliţie guvernamentală, cu doar câteva ore înainte de o vizită a vicepreşedintelui american JD Vance pe insula arctică pe care preşedintele Donald Trump şi-a exprimat inte

O navă nouă în dotarea Forțelor Navale Române

Ziua Constanta acum 2 ore
Astăzi, 28 martie 2025, a avut loc, la Palatul Cotroceni, ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării, condusă de președintele interimar al României, Ilie Bolojan. în cadrul ședinței au fost analizate mai multe aspect legate de Securitate, iar mem

Starea sănătăţii Papei Francisc s-a ”ameliorat uşor”, anunţă Vaticanul. Suveranul Pontif se roagă pentru victimele cutremurului din Myanmar şi Thailanda

News.ro acum 2 ore
Starea sănătăţii Papei Francisc, care se află în convalescenţă la Vatican după cinci săptămâni de spitalizare din cauza unei pneumonii grave, a înregistrat ”ameliorări uşoare”, inclusiv în privinţa vorbirii, anunţă vineri Vaticanul, relatează AFP. S

Horoscop Urania săptămânal pentru Gemeni. Previziuni pentru perioada 29 martie – 4 aprilie 2025

Libertatea acum 5 ore
Citește Horoscop săptămânal Gemeni. Previziuni pentru perioada 29 martie – 4 aprilie 2025, realizat de Urania în exclusivitate pentru Libertatea. Află ultimele previziuni astrale pentru nativii din zodia Gemeni. Între 29 martie și 30 martie seara, s

Noi informații din ancheta privind atacul cu bombă din Arad. Fiica omului de afaceri asasinat, trimisă în judecată

Ziare.com acum o ora
Fiica omului de afaceri arădean Ioan Crişan, ucis cu aproape patru ani în urmă în explozia maşinii sale, precum şi doi presupuşi complici ai femeii au fost trimişi în judecată vineri, 28 martie, de către procurorii Parchetului de pe lângă Înalta Cur

Myanmar: 144 de morți și 732 de răniți după cutremur; crește bilanțul deceselor și în Bangkok

Mediafax acum o ora
Pe lângă cele 144 de decese, ar fi 732 de persoane rănite de cutremurul și replicile de vineri dimineață, potrivit televiziunii de stat. Aceasta este prima cifră oficială din partea juntei militare din Myanmar, în timp ce șeful armatei țării, Min Au

L-a cenzurat pe Marius Tucă pe Youtube și i s-a cerut demisia din CNA. Reacția lui Vasile Bănescu

Ziare.com acum o ora
Vasile Bănescu, membru al Consiliului Național al Audiovizualului, a declarat vineri, 28 martie, că regretă profund formularea atât de deficitară și, prin urmare, grav interpretabilă folosită pentru a susține eliminarea de pe Internet a unui comenta

Seism extrem de puternic în Myanmar. Cutremurul a fost resimțit și în China

Ziua Constanta acum 7 ore
Un seism extrem de puternic s-a produs vineri în Myanmar, fiind resimțit până în China și producând panică și la Bangkok, capitala Thailandei vecine, transmit agențiile internaționale de presă. Conform Centrului german pentru Geoștiințe (GFZ), seism

Vremea

București
acum

12°
vin.

10°/13°
sâm.

9°/12°
dum.

9°/14°
lun.

10°/18°
Iasi
acum

13°
vin.

8°/16°
sâm.

8°/13°
dum.

8°/10°
lun.

7°/18°
Constanta
acum

13°
vin.

10°/13°
sâm.

9°/12°
dum.

8°/14°
lun.

10°/13°
Cluj-Napoca
acum

12°
vin.

9°/14°
sâm.

8°/10°
dum.

8°/15°
lun.

6°/12°
Timisoara
acum

13°
vin.

11°/14°
sâm.

9°/13°
dum.

7°/13°
lun.

8°/12°