Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Conducerea Politiei de Frontiera Suceava, schimbata in urma rezultatelor umilitoare ale unui control de la Bucuresti

Publicat in Ziarul de Iasi, joi 24 februarie 2011 ·

Nu mai putin de noua ofiteri sunt cercetati in acest caz pentru insuficienta implicare in combaterea traficului ilegal cu tigari si lipsa de fermitate in aplicarea unor masuri disciplinare. "Neimplicarea sau implicarea superficiala a ofiterilor cu functii de conducere in activitatile de prevenire si combatere a coruptiei interne, rezultatele la nivel teritorial pe acesta linie fiind nule", a fost o alta concluzie in urma verificarilor de la Inspectoratul General al Politiei de Frontiera. Conducerea Inspectoratului General al Politiei de Frontiera (IGPF) a aprobat eliberarea din functiile de conducere, la cerere, a sefului Inspectoratului Judetean al Politiei de Frontiera (IJPF) Suceava si a adjunctului sefului de inspectorat. Seful IJPF Suceava, Gheorghe Ieremie si adjunctul sau, Mihai Prelipcean, au fost inlocuiti din functie ca urmare a unor controale demarate la cererea Ministrului de Interne, Traian Igas. In acest context, pentru asigurarea continuitatii exercitarii actului managerial la nivelul conducerii IJPF Suceava vor fi imputerniciti doi ofiteri operativi. Activitatea de evaluare va continua la nivelul tuturor structurilor subordonate IGPF. Purtatorul de cuvant al IGPF, Fabrian Badila, a declarat ca nu este periclitata activitatea in cadrul IJPF Suceava iar procedurile de numire a celor doi ofiteri operativi care le vor lua locul lui Gheorghe Ieremie si lui Mihai Prelipcean sunt in curs de a se realiza. Cei doi nu au putut fi contactati, in cursul zilei de ieri. In urma retinerii la inceputul lunii februarie, de catre autoritatile competente, a 60 lucratori din cadrul Sectorului Politiei de Frontiera (SPF) Siret pentru fapte grave de coruptie, conducerea IGPF a dispus Serviciului Control al IGPF verificarea, in regim de urgenta, a activitatii IJPF Suceava, in scopul evaluarii rezultatelor obtinute, a competentei si capacitatii managementului. De asemenea, s

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sfântul Petru şi Pavel: peste 495.000 de români îşi serbează sâmbătă onomastica

Mediafax acum 4 ore
Potrivit Direcţiei Generale pentru Evidenţa Persoanelor, peste 495.000 de români poate nume sau derivate din Petru şi Pavel. Cei mai mulţi, 127.370, poartă numele Petru, urmaţi de cei cu numele Paul, 78.535, Petre, 51.065, şi Petrică, 33.975, şi Pav

Congres USR - Nicuşor Dan: Rămân partenerul USR-ului în misiunea pe care şi-a stabilit-o / Există un singur cuvânt care defineşte opoziţia la această schimbare şi cuvântul ăla se numeşte PSD / Lupta asta durează

News.ro acum o ora
Nicuşor Dan: Rămân partenerul USR-ului în misiunea pe care şi-a stabilit-o / Există un singur cuvânt care defineşte opoziţia la această schimbare şi cuvântul ăla se numeşte PSD / Lupta asta durează

Lovitură uriașă pentru Biden după prestația slabă de la dezbaterea cu Trump. Cele mai mari publicații americane îi cer retragerea din cursa pentru prezidențiale

Ziare.com acum 2 ore
Cele mai mari trei publicații americane îi cer lui Joe Biden să se retragă din cursa prezidențială. NY Times a scris în mod explicit acest lucru. Ulterior, s-au alăturat echipele redacționale ale Wall Street Journal și Washington Post. Publicațiile

Accident grav pe o șosea din Timiș. Trei morți, doi răniți

Press Alert acum 4 ore
Foto: Arhivă Grav accident de circulație, în noaptea de vineri spre sâmbătă, pe raza localității timișene Tomnatic. Trei persoane au murit, alte două au fost grav rănite. „În urma apelului primit la 112 din data de 29 iunie 2024, la ora 04:42, am fo

Șase medalii pentru elevii români la Olimpiada Balcanică de Matematică pentru Juniori

Ziare.com acum 42 minute
Elevii români au obținut o medalie de aur și cinci de argint la Olimpiada Balcanică de Matematică pentru Juniori, desfășurată în Antalya (Turcia). Conform Ministerului Educației, cei şase medaliați sunt din Iași, București și Constanța. Medalia de a

Congres extraordinar la USR. Formaţiunea îşi desemnează candidatul la prezidenţiale

Mediafax acum 5 ore
Congresul extraordinar al USR de sâmbătă începe la ora 10.00. În cadrul acestui eveniment, delegaţii partidului vor alege candidatul USR la alegerile prezidenţiale şi membrii unui nou Birou Naţional. Congresul va începe cu un discurs al noului preşe

Scandalul „Panama Papers”, la final. Toți inculpații au fost achitați

Ziare.com acum o ora
Cele 28 de persoane acuzate de spălare de bani și evaziune fiscală în dosarul ”Panama Papers” au scăpat de acuzații. Un tribunal a decis achitarea acestora, deoarece acuzațiile ar fi nefondate. Astfel, Judecătoarea Baloisa Marquinez a achitat 28 de

Botoșani Cinci copii la spital, după ce s-au intoxicat cu ciuperci otrăvitoare culese din pădure

Ziua Constanta acum 3 ore
Cinci copii din județul Botoșani au fost transportați de urgență la spital după ce s-au intoxicat cu ciuperci otrăvitoare culese din pădure. „Prezentau dureri abdominale cu vărsături. Li s-au recoltat analize de laborator, tratament și au fost inter

Marşul Normalităţii are loc sâmbătă, în Piaţa Victoriei / Oamenii sunt chemaţi să susţină „familia naturală întemeiată pe căsătoria dintre un bărbat şi o femeie”

News.ro acum 51 minute
Marşul Normalităţii ediţia 2024 are loc, sâmbătă de la ora 13.00, în Piaţa Victoriei, un eveniment autorizat de Primăria Capitalei. Oamenii sunt chemaţi, pe un eveniment creat pe Facebook, de la ors 12.00, să susţină „familia naturală întemeiată pe

Iran: Un diplomat al liniei dure şi singurul moderat, în turul doi al alegerilor prezidenţiale

Mediafax acum 43 minute
Votul pentru înlocuirea lui Ebrahim Raisi după decesul acestuia într-un accident de elicopter s-a rezumat la o cursă strânsă între singurul moderat dintr-un grup de patru candidaţi şi protejatul liniei dure a liderului suprem, scrie Reuters. Cu pest

Vremea

București
acum

32°
sâm.

21°/33°
dum.

21°/35°
lun.

21°/38°
mar.

21°/36°
Iasi
acum

30°
sâm.

19°/31°
dum.

20°/33°
lun.

20°/35°
mar.

19°/28°
Constanta
acum

32°
sâm.

21°/32°
dum.

22°/27°
lun.

21°/28°
mar.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

28°
sâm.

18°/29°
dum.

19°/31°
lun.

20°/32°
mar.

19°/22°
Timisoara
acum

30°
sâm.

19°/33°
dum.

21°/36°
lun.

22°/35°
mar.

16°/25°