Se estimează că primele piese vor fi furnizate companiei Ford până la sfârşitul anului. Conducerea IAC a anunţat că a fost deschisă sesiunea de recrutări, urmând să fie angajate 400 de persoane.
Conducerea International Automotive Components, reprezentată de Maurits Willaert - vicepreşedinte Operaţiuni Europa Centrală şi de Est, Pat Salter - director economic Operaţiuni Europa şi Fiona Jonasson- prim-vicepreşedinte Resurse Umane, a inaugurat ieri şantierul fabricii de la Balş. La eveniment au participat deputatul Valeriu Steriu, prefectul Leonid Moisiu, preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Olt Paul Stănescu, preşedintele CJ Dolj Ion Prioteasa, primarul oraşului Mădălin Teodosescu şi alte autorităţi judeţene şi locale.
În Balş se vor produce planşe de bord, panouri de portiere, capitonaje de plafon şi diverse alte garnisaje de interior, IAC fiind primul furnizor din industria auto care construieşte în totalitate o unitate în România, pentru a susţine operaţiunile Ford de la Craiova. Investiţia este de 58 milioane euro, guvernul sprijinind proiectul printr-un ajutor de stat în valoare de 17 milioane euro.
„Vă aşteptam de vreo 70 de ani!“
„Prin această extindere strategică vom susţine producţia companiei Ford de la Craiova şi vom genera 400 de locuri de muncă. Vom dezvolta parteneriate strategice cu universităţile din regiune şi cu şcolile tehnice, cu care vom colabora în vederea stabilirii unor programe de studii şi de formare. Vom furniza primele piese până la sfârşitul acestui an, iar producţia principală va începe în 2012, în timp ce producţia în serie va fi lansată în a doua jumătate a lui 2012“, a declarat directorul Pat Salter.
Primarul Mădălin Teodosescu şi-a manifestat bucuria legată de marea investiţie în urma căreia sute de locuitori îşi vor găsi un loc de muncă: „Vă aşteptam de vreo 70 de ani, î