Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Alba: Uniunea Social Liberală e oficială. S-a semnat protocolul

Publicat in Adevarul, joi 24 februarie 2011 ·

Liderii PNL, PSD şi PC au semnat joi protocolul USL, în prezenţa a zeci de simpatizanţi din cele trei tabere politice, veniţi din toate colţurile judeţulu Alba.

Semnarea documentelor de către preşedintele PNL, Teodor Atanasiu, liderul social-democrat, Ioan Dârzu şi preşedintele conservator, Gheorghe Feneşer, s-a produs în mai puţin de zece minute.

Punerea în scenă, precum şi declaraţiile politice ale actorilor principali au dat de înţeles că momentul este unul istoric.Semnarea propriu-zisă a documentelor a fost imortalizată de unii participanţi cu ajutorul telefonului mobil.

Imediat după semnarea protocolului, liderii formaţiunilor politice care au fuzionat în USL, s-au întrecut în declaraţii optimiste.

„ Alianţa nu este numai între cele trei partide politice, ci este pentru binele oamenilor din acest judeţ. Trebuie să ne unim toate forţele ca să scăpăm acest judeţ de Mircea Hava şi gaşca lui şi populaţia să-şi redobânească demnitatea şi să muncească pe salarii decente“, a declarat Ioan Dârzu, preşedinte PSD Alba.

În acelaşi ton a curs şi declaraţia politică a preşedintelui PNL Alba, Teodor Atanasiu. „Tot ceea ce putem contabiliza în judeţul Alba este în contul PD-L, care deţine frâiele administraţiei judeţene, conduce Prefectura şi are primar în reşedinţa de judeţ. De aceea trebuie să ne unim forţele pentru prezentul şi viitorul tuturor“, a punctat preşedintele PNL, Teodor Atanasiu.

Preşedintele conservator, Gheorghe Feneşer şi-a început discursul prin invocarea Divinităţii.

„Înainte de toate Doamne ajută. Noi trebuie să scăpăm judeţul Alba de caracatiţa PD-L, care ne-a adus unde suntem astăzi, mai jos nu cred că se poate ajunge“, a încheiat Gheorghe Feneşer , preşedintele PC Alba.

Pe lângă deputatul Teodor Atanasiu, printre invitaţi s-au mai aflat fostul deputat PD-L Călin Potor şi deputatul PSD Radu Coclici.

Ali

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SuperLiga: Dinamo, doar remiză cu FC Botoșani. Un gol al „câinilor” a fost anulat

HotNews acum 5 ore
Dinamo Bucureești și FC Botoșani au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat luni, pe stadionul „Arcul de Triumf”, în etapa a doua din SuperLiga. Dinamo – FC Botoșani 0-0 Toate ocaziile din prima repriză le-au aparținut „câiniilor”: Musi (‘5

Emisiunile zilei marţi, 22 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 5 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Nicușor Dan, despre interferențele Rusiei: „NATO, UE şi Marea Britanie confirmă. Statul român trebuie să vină cu noi probe”

HotNews acum 10 ore
Președintele Nicușor Dan a transmis luni un mesaj în care afirmă că NATO, Uniunea Europeană și guvernul britanic au confirmat, prin declarații oficiale, că Rusia a desfășurat acțiuni de dezinformare și manipulare, precum și agresiuni ciberbetice în

Video A murit actorul Malcolm-Jamal Warner, Theo din „The Cosby Show”. S-a înecat în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica

Adevarul acum 4 ore
Malcolm-Jamal Warner, actorul cunoscut mai ales pentru rolul Theo Huxtable din serialul The Cosby Show, a murit. Warner, care avea 54 de ani, s-a înecat duminică, în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica.

Programul SGR-RetuRO se va extinde. Ministrul Mediului a anunțat noile ambalaje care vor intra pe listă

Adevarul acum 4 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat că analizează extinderea Sistemului de Garanție-Returnare (SGR) și la alte tipuri de ambalaje, precum borcanele sau cartoanele de lapte.

Percheziții pe scară largă în rândul agenției anticorupție din Ucraina. SBU vânează „cârtițe” ale Rusiei

HotNews acum 4 ore
Serviciile de securitate ucrainene au arestat luni mai mulți oficiali din principala agenție anticorupție a țării și au efectuat zeci de percheziții, într-o acțiune pe care instituția vizată o consideră exagerată și care, potrivit acesteia, i-a bloc

Ilie Bolojan: „Cât timp voi fi premierul României, voi căuta nu să creez FALII în COALIȚIE”

Gandul acum 6 ore
Premierul Ilie Bolojan este ferm convins că actuala Colaliție nu este una de conjunctură și va trece testul politic, inclusiv pe pachetul doi posibil asumat. Pe timpul mandatului său, Premierul promite să nu creeze noi falii între PNL și PSD, în spe

Ilie Bolojan spune că doar 35% dintre proiectele programului Anghel Saligny ar urma să continue: „Am cheltuit mai mult decât ne-am angajat”

Adevarul acum 7 ore
Premierul Ilie Bolojan a explicat că doar 35% dintre proiectele pe Anghel Saligny ar urma să continue în acest an. Autoritățile și constructorii au fost anunțați să-și pună lucrările în siguranță.

CNAIR impune restricții de tonaj în șase județe din cauza caniculei

HotNews acum 11 ore
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) anunță că, marți, 22 iulie, vor fi instituite restricții de circulație pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, între orele 12:00 și 20:00, în j

Datoria publică a României a depăşit pragul psihologic de 1.000 de miliarde de lei

Ziarul Financiar acum 4 ore
♦ În doar primele patru luni din an, datoria publică a depăşit pragul psihologic de 1.000 mld. lei. Datoria publică a sărit, în aprilie, de 1.000 mld. lei, potrivit datelor Finanţelor publicate ieri. Nu este de mirare. Deficitul bugetar, care a atin

Vremea

București
acum

23°
mar.

23°/40°
mie.

24°/37°
joi

21°/39°
vin.

23°/42°
Iasi
acum

21°
mar.

21°/37°
mie.

18°/33°
joi

20°/34°
vin.

19°/36°
Constanta
acum

21°
mar.

21°/37°
mie.

23°/26°
joi

24°/28°
vin.

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

20°
mar.

20°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
vin.

18°/34°
Timisoara
acum

24°
mar.

20°/33°
mie.

21°/35°
joi

23°/39°
vin.

22°/38°