Compania de servicii de logistică şi curierat TCE Holding, parte a grupului RTC, controlat de omul de afaceri Octavian Radu, estimează că afacerile vor creşte cu 10-15% în acest an, după ce în 2010 rulajul a stagnat la 19 milioane euro. "Am avut un an greu, în care am început reorganizarea judiciară pentru TCE Logistică, una dintre companiile din holdingul TCE", a declarat Sorin Sofian, CEO al TCE Holding. TCE este rezultatul fuziunii dintre TCE Logistică şi compania de curierat Curiero. Compania va viza şi în 2011 creşterea productivităţii şi estimează un avans de 10-15% al afacerilor. "Privim chiar şi piaţa internă cu mai mult optimism, mai ales pentru a doua jumătate a anului, şi vom continua deschiderea de oficii poştale. În 2011 intenţionăm să extindem proiectul şi să introducem şi o ofertă de servicii financiare în cadrul acestora", a precizat Sofian. Compania are şapte linii de afaceri, respectiv TCE Courier, TCE Expres, TCE Cargo, TCE Post, TCE Spedition, TCE Warehouse şi TCE Servcom.
Compania de servicii de logistică şi curierat TCE Holding, parte a grupului RTC, controlat de omul de afaceri Octavian Radu, estimează că afacerile vor creşte cu 10-15% în acest an, după ce în 2010 rulajul a stagnat la 19 milioane euro. "Am avut un an greu, în care am început reorganizarea judiciară pentru TCE Logistică, una dintre companiile din holdingul TCE", a declarat Sorin Sofian, CEO al TCE Holding. TCE este rezultatul fuziunii dintre TCE Logistică şi compania de curierat Curiero. Compania va viza şi în 2011 creşterea productivităţii şi estimează un avans de 10-15% al afacerilor. "Privim chiar şi piaţa internă cu mai mult optimism, mai ales pentru a doua jumătate a anului, şi vom continua deschiderea de oficii poştale. În 2011 intenţionăm să extindem proiectul şi să introducem şi o ofertă de servicii financiare în cadrul acestora", a precizat Sofian. Compa