Are deja 83 de ani. Vocea e tremurândă, timbrul și dicțiunea diferite de claritatea care-i caracterizau intervențiile în anii '70. Pe atunci încă o statură care ar putea fi contemporană azi, cămașă deschisă la guler, nonconformist și totuși corect ca apariție în cercuri academice și politice.

Locuiește într-o suburbie proletară din Boston, o casă modestă cu etaj, la parter se află sediul unei fundații cu un buget evident precar în ciuda renumelui internațional al aceluia care a creat-o când mai era cercetător la Harvard. În mod paradoxal, vocea slabă de azi este percepută cu forța de atunci prin efectele "evangheliei " de nonviolență care pare să marcheze o eră. Într-adevăr, omul este bănuit că a influențat în mod determinant geometria protestului care a dus la recentele deplasări de putere în Tunisia, Egipt și nu numai.

"Dacă am un vis? Visez cum cei oprimați își recapătă drepturile prin nonviolență în pofida sistemului. Mă numesc Gene Sharp și acesta este visul meu."

Apărută pentru prima dată în 1993, cartea "De la dictatură la democrație" detaliază 198 de metode de acțiune nonviolentă, 103 tehnici de ne-obediență și 41 de forme de intervenție nonviolentă. Cartea era la mare căutare înainte și în timpul demonstrațiilor din Piața Tahir din Cairo, circula fotocopiată în Tunisia, este tradusă în 33 de limbi, inclusiv farsi. Guvernele fie o detestă, fie o adoptă în strategii electorale și de comunicare. Se pare că sunt puțini guvernanți care o ignoră cu desăvârșire.

"Suntem născuți să opunem rezistență. Începem prin a refuza să ducem gunoiul atunci când părinții, prima formă de guvernare, ne-o cer. În mod deliberat nu facem ordine în propria cameră când ni se impune. Oamenii tineri au capacitatea de a fi încăpățânați, de a pune multe în discuție, au un anume potențial de ne-acceptare și de a opune rezistență când ceva nu le convine. Ceea ce nu