Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Analiştii trişti

Publicat in Adevarul, joi 24 februarie 2011 ·

Orice comentariu – inclusiv acesta, fireşte – este puternic influenţat de succesele şi insuccesele autorului. Personale şi profesionale. De starea sa psihică, dar şi de cea fizică.

Somerset Maugham observa cu maliţiozitate că dramatismul unei pagini de literatură poate avea la bază o criză de ficat a scriitorului. S-a simţit omul rău şi a scris cu obidă. Acelaşi lucru pare să se întâmple în presa românească, dominată - la nivel analitic - de oameni supăraţi pe lume, nervoşi, trişti, frustraţi. Oamenii care văd în culori macabre şi inaugurarea unui baraj în Australia.

„Cum să fie frustrat ăsta care-i plin de bani şi-l cheamă toate televiziunile!?" Păi, pentru că una e câţi bani are un om şi alta câţi consideră că AR MERITA să aibă! Or, din punctul ăsta de vedere, mai toţi ne considerăm mari nedreptăţiţi, nu? Cel care câştigă 1.500 de lei pe lună e sigur că ar merita măcar dublu. Dar tot aşa crede şi cel care primeşte 10.000 de euro.

În plus, viaţa nu se reduce totuşi la bani şi la recunoaşterea profesională (mai contează şi cine te recunoaşte: e o dramă să fii adulat de plebe, dar evitat de „colegii mei, academicienii"). Dacă, dincolo de cele de mai sus, nu vă puteţi explica atitudinea permanent catastrofică a unui editorialist, e probabil că omul are şi o problemă personală. În ciuda poziţiei sale de vedetă, e nefericit. Nu e împăcat cu sine, cu destinul lui, cu viaţa lui. Poate chiar nu e deloc sigur care o fi rostul lui pe lume.

De partea cealaltă nu se află, aşa cum s-ar putea insinua, uzând de o simetrie primitivă, comentatori care pot fi definiţi drept idioţi fericiţi, dispuşi să vadă numai lucruri minunate, gesturi frumoase şi împliniri măreţe. Nu. De partea cealaltă se află jurnalişti care, având o viaţă normală, cu bune şi rele, privesc lumea din jur aşa cum e ea, cu bune şi rele.

Evident, am luat în discuţie numai oamenii c

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sorin Grindeanu acuză „USR că plagiază fără rușine amendamentele PSD și se mai și laudă cu asta”. Ce a spus despre reducerea subvenției pentru partide

HotNews acum 9 ore
Președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, i-a acuzat pe cei din USR că au „pornit pe calea plagiatului” și susține că „parlamentarii social-democrați sunt cei care au propus, de fapt, reducerea cu 40% a subvenției alocate partidelor politice”.

Bolojan: Reforma pensiilor speciale va fi în al doilea pachet de măsuri, pe care îl vom prezenta până la finalul lunii iulie

G4Media acum 11 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Premierul Ilie Bolojan a declarat, luni seara, la Antena 1, că reforma pensiilor speciale va fi cuprinsă în al doilea pachet de măsuri, pe care Guvernu îl va prezenta până la finalul lunii iulie. Urm

Ursula von der Leyen, despre moțiunea de cenzură împotriva sa: „O tactică din cel mai vechi manual al extremiștilor”

HotNews acum 11 ore
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a calificat luni moțiunea de cenzură depusă împotriva sa drept o încercare „preluată direct din cel mai vechi manual al extremiștilor”, potrivit AFP. Moțiunea de cenzură va fi dezbătută luni și vot

Șoc în politica franceză: un deputat proeminent de dreapta s-a sinucis

Adevarul acum 8 ore
Un om politic de dreapta, cunoscut pentru verticalitatea și convingerile sale, a fost găsit spânzurat în locuința sa din Anet. Clasa politică franceză este în doliu.

Fostul ministru rus al transporturilor Roman Starovoit, demis de Vladimir Putin, a fost găsit împușcat

Ziua Constanta acum 12 ore
Fostul ministru rus al transporturilor Roman Starovoit s-a sinucis prin împușcare, anunță luni publicația Izvestia, preluată de Reuters, citată de Agerpres. Președintele rus Vladimir Putin îl destituise luni pe Starovoit printr-un decret, la puțin p

Trump anunță tarife de 25% pentru Japonia și Coreea de Sud. Avertismente transmise prin scrisori oficiale

HotNews acum 9 ore
Președintele Donald Trump a anunțat luni că Statele Unite vor impune o taxă vamală de 25% pentru importurile din Japonia și Coreea de Sud, începând cu 1 august. Liderul de la Casa Albă a prezentat astfel primele două scrisori adresate partenerilor c

Marius Tucă Show începe marți, 8 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Liviu Dragnea

Cancan acum 9 ore
Invitatul zilei este Liviu Dragnea, fost lider al PSD. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

video Demonstrație de forță pentru Iga Swiatek! Cvintupla câștigătoare de Grand Slam s-a calificat în „sferturi” după 65 de minute

Gazeta Sporturilor acum 8 ore
Iga Swiatek (24 de ani, 4 WTA) a avut nevoie de doar 65 de minute pentru a o învinge pe Clara Tauson (22 de ani, 22 WTA) în optimile de finală de la Wimbledon. Poloneza s-a impus cu 6-4, 6-1, profitând de problemele medicale ale danezei. Swiatek a d

„Nu vrem un împărat”. Reacțiile țărilor din BRICS în fața amenințărilor lui Donald Trump

HotNews acum 8 ore
Națiunile în curs de dezvoltare care au fost prezente la summitul BRICS, luni, la Rio de Janeiro, au respins acuzația lui Donald Trump cum că ar fi „antiamericane”, iar președintele brazilian a declarat că lumea nu are nevoie de un „împărat”, când a

Ilie Bolojan explică de ce mamele aflate în perioada de creştere a copilului şi pensionarii cu pensii mai mari de 3.000 de lei trebuie să achite contribuţii la sănătate: Nu mai putem fi o ţară de excepţii, pentru că nu ne mai putem permite

News.ro acum 9 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat, luni seară, că era necesară creşterea numărului de persoane care contribuie la fondul de asigurări de sănătate, de aceea s-a găsit soluţia de a plăti mamele aflate în perioada de creştere a copilului şi pensionarii

Vremea

București
acum

22°
mar.

22°/38°
mie.

18°/35°
joi

14°/29°
vin.

16°/29°
Iasi
acum

23°
mar.

23°/40°
mie.

18°/32°
joi

16°/24°
vin.

15°/24°
Constanta
acum

19°
mar.

19°/31°
mie.

22°/27°
joi

17°/28°
vin.

18°/26°
Cluj-Napoca
acum

16°
mar.

16°/36°
mie.

14°/23°
joi

13°/14°
vin.

13°/16°
Timisoara
acum

18°
mar.

10°/34°
mie.

14°/21°
joi

11°/20°
vin.

14°/24°