Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Piramida lui Băsescu

Publicat in Ziua Veche, joi 24 februarie 2011 ·

Am urmărit discursul domnului Băsescu la bilanţul MAI şi mă întreb când se opreşte omul ăsta . Nu îi ajunge ? Nu se lasă până nu distruge tot ? A distrus transporturile României . A distrus armata, a vândut armamentul, a terminat economia militară a României, a schimbat comandanţii în armată, numind în fruntea ei oameni „ reevaluati” şefi ai mafiei cât au slujit alte partide, deveniţi oameni cinstiţi de când îl slujesc pe el, sau rude ale sale sau familiei soţiei, fără a întruni condiţiile necesare numirii pe funcţiile respective, dând peste cap orice principii sau reguli stabilite şi statuate în regulamentele militare.

Acuma domnul Traian Băsescu vrea să distrugă total şi acest minister. De ce ? Sunt prea mulţi în cadrul acestui minister care nu „corespund” cerinţelor domnului preşedinte. Pe de o parte cei care i-au cerut „ să iasă afară”, pe de altă parte cei care nu sunt încă înregimentaţi politic şi îşi văd pur şi simplu de treabă fără a răspunde la sforile trase şi butoanele apăsate de la pupitrele puterii şi pe de altă parte cei care răspund la alte sfori şi la alte butoane decât ale clanului Băsescu-Mondial. Îndrăzneşte domnul Băsescu să vină pe post să spună că nu i-a slujit cu nimic domnului Bercea cumetria cu fratele dânsului, fără a pomeni însă că nici rău nu i-a făcut. Ştie bine că nici nu va fi nevoie să dea măcar un telefon, şi nimeni nu va îndrăzni să se atingă de un fir de păr de capul mondialului. Chiar dacă va sta puţin în cercetări, nu va fi condamnat nici el şi nici unul din membrii familiei sale în nici unul din cele 120 de dosare penale pe care le au deschise. Cât e Băsescu la putere, aceşti oameni vor fi reevaluaţi şi nu li se va găsi nimic incriminatoriu. Se indoieşte cineva ?

Spune domnul Băsescu: „inainte de a cere ceva, întrebaţi-vă ce oferiţi voi MAI”. Domnul preşedinte uită că oamenii când se anjajează semne

Articolul in Ziua Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE: Candidatura Dianei Şoşoacă, respinsă de Biroul Electoral Central / Ce spune Şoşoacă / Cinci candidaturi validate / AUR: Respingerea candidaturii Dianei Şoşoacă reprezintă o nouă lovitură dată democraţiei / Anunţul BEC

News.ro acum 2 ore
Candidatura Dianei Şoşoacă a fost respinsă, sâmbătă, de Biroul Electoral Central. BEC a validat cinci candidaturi - George Simion, Elena Lasconi, Lavinia Şandru, Cristian Terheş şi Banu-Muscel John-Ion. UPDATE: ”Astăzi, BEC mi-a validat candidatura

BEC sesizează organele de urmărire penală privind listele de susținători ale candidatului independent John-Ion Banu-Muscel

Ziua Constanta acum o ora
Biroul Electoral Central (BEC) a anunțat că, în ședința din 15 martie 2025, a decis sesizarea organelor de urmărire penală cu privire la listele de susținători depuse de candidatul independent John-Ion Banu-Muscel. Biroul Electoral Central (BEC) a a

UPDATE - Candidatura lui Victor Ponta, contestată la Curtea Constituţională – Este acuzat de tentativă de lovitură de stat, prin constituirea USL şi de plagierea lucrării de doctorat / Şedinţă la ora 17.00

News.ro acum 2 ore
Candidatura lui Victor Ponta a fost contestată la Curtea Constituţională, acesta fiind acuzat de tentativă de lovitură de stat, prin constituirea USL şi de plagierea lucrării de doctorat. Judecătorii se vor reuni la ora 17.00 UPDATE: ”În data de 15

Farul Constanța Denis Alibec, în lotul României pentru meciurile cu Bosnia - Herțegovina și San Marino

Ziua Constanta acum o ora
Selecționerul echipei national de fotbal a României, Mircea Lucescu, a convocat 26 de jucători pentru startul tricolorilor în preliminariile Campionatului Mondial din 2026 (15 care evoluează în străinătate și 11 din SuperLigă). România susține în ac

CNA cere TikTok să elimine materialele care instigă la violență împotriva membrilor BEC

HotNews acum 40 minute
BEC a sesizat organele de urmărire penală și Consiliul Naţional al Audiovizualului, după ce membrii săi au fost amenințați pe rețelele sociale. CNA a anunțat vineri seară că „a primit și procesat deja informațiile de la Biroul Electoral Central”, ia

BEC anunţă oficial deciziile adoptate în şedinţa de sâmbătă: Cinci candidaturi înregistrate şi cinci respinse. LISTA

HotNews acum o ora
Biroul Electoral Central anunţă oficial deciziile adoptate în şedinţa de sâmbătă, precizând că cinci candidaturi au fost înregistrate şi cinci au fost respinse. BEC anunţă că, în şedinţa de astăzi, 15 martie, a adoptat următoarele decizii: Decizie p

Vremea la extreme: de la 28 de grade Celsius la posibile ninsori în Capitală!/ANM anunță cod galben de ploi și vânt puternic în jumătate de țară

Gandul acum 39 minute
Vremea o ia razna și își arată extremele: în doar 3 zile, Capitala ar putea trece de la temperaturi de 28 de grade Celsius la ninsori! În plus, ANM tocmai ce a anunțat cod galben de ploi și vânt puternic în jumătate de țară. Așadar, bucureștenii vor

Ilie Bolojan, după summitul virtual convocat de Keir Starmer: Am subliniat angajamentul României de a continua sprijinul pentru Ucraina şi pentru eforturile de asigurare a unei păci durabile şi corecte

News.ro acum 23 minute
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a afirmat, sâmbătă, după summitul virtual convocat de prim-ministrul britanic Keir Starmer, în urma discuţiilor dintre Ucraina şi SUA de la Jeddah, că a subliniat angajamentul României de a continua

Lotul naţionalei de tineret pentru dubla de verificare cu Portugalia şi Ţările de Jos

News.ro acum 2 ore
Naţionala de tineret a României va disputa în luna martie două meciuri de verificare, în deplasare împotriva Portugaliei, şi pe teren propriu, împotria reprezentativei Ţărilor de Jos, acesta din urmă fiind ultimul meci în faţa propriilor suporteri î

Bolojan: România și Marea Britanie rămân coordonate în sprijinul pentru Ucraina

Mediafax acum 31 minute
„Mulțumesc, Keir Starmer, pentru organizarea unei întâlniri foarte bune astăzi. Coordonarea noastră strânsă în acest proces rămâne esențială”, scrie Bolojan. Președintele interimar a subliniat angajamentul României de a sprijini în continuare Ucrain

Vremea

București
acum

23°
sâm.

14°/24°
dum.

12°/18°
lun.

4°/12°
mar.

0°/6°
Iasi
acum

19°
sâm.

10°/22°
dum.

4°/10°
lun.

1°/8°
mar.

-2°/4°
Constanta
acum

26°
sâm.

12°/26°
dum.

9°/14°
lun.

5°/9°
mar.

1°/6°
Cluj-Napoca
acum

24°
sâm.

10°/24°
dum.

5°/10°
lun.

-1°/6°
mar.

-4°/1°
Timisoara
acum

17°
sâm.

11°/19°
dum.

6°/11°
lun.

1°/9°
mar.

-1°/6°