Cazul a doi agenţi ecologici ai Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării, care au fost agresaţi de patru persoane ce pescuiau ilegal în lacul Trei Iezere şi pe care iniţial procurorii l-au soluţionat cu neînceperea urmăririi penale, a avut câştig de cauză la recurs, prin asistenţa juridică oferită de Asociaţia Salvaţi Dunărea şi Delta (SDD). Sursa: ARHIVA EVZ
În 2007, Acsentiev Nicu şi Gheba Pavel, agenţi ecologici în Delta Dunării, au fost agresaţi de către patru indivizi care pescuiau ilegal în zona canalului de acces în lacul Trei Iezere. În urma plângerii adresată de părţile vătămate, Parchetul de pe lângă Tribunalul Tulcea a dispus neînceperea urmăririi penale, chiar dacă cei doi au fost loviţi cu vâsle şi macete, iar unul dintre ei a fost rănit.
Anul trecut, cazul a fost reluat. Asociaţia Salvaţi Dunărea şi Delta (SDD) a formulat plângere împotiva soluţiei iniţiale, dar aceasta a fost respinsă, pe motiv că „dovada unor leziuni menţionate într-un certificat medico-legal nu demonstrează faptul că acestea au fost produse de făptuitori”.
Cazul, reîntors la parchet
Mai mult decât atât, prim-procurorul a refuzat expertiza tehnică a ambarcaţiunii pe motiv că starea bunului rezultă din fotografiile depuse la dosar. Soluţia prim-procurorului a fost atacată în instanţă, unde argumentele expuse de avocatul SDD au fost acceptate. Dar făptuitorii au declarat recurs, pe care în data de 8 februarie 2011, Tribunalul Tulcea respinge ca inadmisibil recursul declarat de intimaţi şi menţine hotărârea atacată ca temeinică şi legală.
Drept urmare, soluţia instanţei de fond rămâne valabilă, iar cauza se va întoarce la Parchetul de pe lângă Tribunalul Tulcea pentru începerea urmăririi penale sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ultraj în formă agravantă şi distrugere.
Conform unor studii efectuate de SDD, în perioada 2005-2010, în urma actelor de control