Mesajul a fost trimis. Multumesc!

"Domeniile Tohani" se extind în China

Publicat in Bursa, vineri 25 februarie 2011 ·

Vinul produs în cramele de la Tohani a ajuns, de curând, şi în China, primele livrări fiind făcute în urmă cu circa trei săptămâni, ne-a spus Ion Marin, directorul de producţie al companiei "Domeniile Tohani". Potrivit domniei sale, societatea a încheiat un contract cu o fimă chineză, în baza căruia, pe lângă faptul că va distribui vinuri produse în România, va şi planta o suprafaţă însemnată cu vie, pentru a produce vin în zona Harbin, din China. "Pentru China am început livrarea de acum trei săptămâni, când am început să livrăm primele containere şi sperăm să plantăm circa 600 de hectare de vie şi să facem şi un combinat acolo. Săptămâna trecută am încărcat 11 containere de vin pentru China. Acum avem acolo sediul şi logistica necesară livrării de vin", ne-a precizat reprezentantul societăţii.

Pe teritoriul Chinei, producătorii de la Tohani intenţionează să facă atât vinuri din gama low, cât şi licori pentru clasele medie şi peste medie. "Acolo este o problemă, pentru că temperaturile sunt destul de scăzute şi se pare că va trebui să avem o cultură protejată", ne-a precizat Ion Marin, adăugând: "Încercăm să intrăm cu vinurile roşii, pentru că se pare că au mare valoare, dar vor fi şi câteva soiuri de vin alb".

Potrivit domniei sale, o altă companie cu care "Domeniile Tohani" a încheiat un contract de colaborare se află în Polonia: "În Polonia avem o societate mixtă, prin care vom vinde vinurile româneşti în supermarketurile de acolo. Avem un sector de marketing care se ocupă puternic de promovare în afară".

Din totalul producţiei de la Tohani, aproximativ 25-30% merge către Suedia, Germania, Spania, Italia, America şi, mai nou, Finlanda.

Anul trecut a fost unul mai dificil pentru companie, întrucât temperaturile scăuzte din 2010 au influenţat recolta de la Tohani, înregistrându-se pierderi cantitative de circa 10-20%, potrivit lui Ion Marin

Articolul in Bursa >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicuşor Dan: Măsurile de austeritate sunt provizorii; Guvernul a spus că nu creşte TVA la învestire

BusinessMagazin acum 16 minute
Preşedintele României, Nicuşor Dan, a declarat, luni, că măsurile de austeritate sunt provizorii, iar în ceea ce priveşte creşterea TVA-ului, a spus că angajamentul guvernului în momentul în care a fost învestit a fost că TVA-ul nu va creşte. Admini

Nicușor Dan răspunde tuturor întrebărilor despre măsurile fiscale într-o conferință de presă. LIVE de la ora 10.00

Adevarul acum o ora
Nicușor Dan susține luni, de la ora 10.00, o conferință de presă în care este aşteptat să răspundă la toate întrebările referitoare la pachetele de măsuri economice adoptate de Guvernul Bolojan.

Moțiunea AUR împotriva Guvernului Bolojan, în dezbatere luni

Ziua Constanta acum 2 ore
Moțiunea de cenzură depusă de parlamentarii AUR împotriva Executivului și intitulată „Au ruinat țara și acum îi obligă pe români să achite nota de plată - afară cu Guvernul ipocrit” va fi dezbătută și supusă votului luni, de la ora 15:00, în plenul

București: Caniculă și furtuni, Cod galben de disconfort termic până miercuri dimineață

Mediafax acum 50 minute
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o prognoză specială pentru municipiul București, valabilă între 14 iulie, ora 12:00, și 16 iulie, ora 10:00. Capitala se va confrunta cu un val de căldură persistent, însoțit de disconfort termic

Rusia acuză că Ucraina a atacat cu drone un centru de instruire al centralei nucleare de la Zaporojie

HotNews acum o ora
Trei drone ucrainene au atacat duminică seara un centru unic de instruire de la centrala nucleară Zaporojie, dar nu au fost înregistrate pagube „critice”, a anunțat luni administrația instalată de Moscova la cea mai mare centrală nucleară din Europa

Nicușor Dan ține în această dimineață o conferință de presă: „O să răspund la absolut toate întrebările”

HotNews acum 3 ore
Preşedintele României, Nicuşor Dan, susţine luni, de la ora 10:00, o conferinţă de presă, în care este aşteptat să-şi spună punctul de vedere cu privire la primul pachet de măsuri economice al Guvermului Bolojan, dar şi la cel care urmează. De aseme

Bitcoin depăşeşte pentru prima dată 120.000 de dolari

News.ro acum 2 ore
Bitcoin a depăşit luni pentru prima dată pragul de 120.000 de dolari, marcând o etapă importantă pentru cea mai mare criptomonedă din lume, în contextul în care investitorii pariază pe victorii politice mult aşteptate pentru acest sector în această

Trump anunță trimiterea de sisteme PATRIOT în Ucraina: „Au nevoie disperată”. Critici dure la adresa lui Vladimir Putin

Gandul acum o ora
Președintele american Donald Trump a confirmat că Statele Unite vor trimite sisteme antiaeriene Patriot în Ucraina, în cadrul unui acord susținut financiar de NATO. Liderul de la Casa Albă s-a declarat totodată „dezamăgit” de comportamentul președin

Bolojan, cină sub paza SPP cu un „rechin imobiliar” în Capitală

Mediafax acum 21 minute
Noul lider al Partidului Național Liberal, Ilie Bolojan, a marcat în mod discret, dar elegant, un moment definitoriu pentru cariera sa politică: preluarea conducerii PNL. A mers la un restaurant italienesc din Capitală, într-un cadru restrâns și ate

Completări cheie în noua lege referitoare la Directiva NIS 2: trei aspecte importante pentru companii începând cu 10 iulie 2025

HotNews acum 18 minute
Validarea legislativă a măsurilor prevăzute de OUG 155/2024, act normativ care transpune Directiva NIS (Network and Information Security) 2 la nivel local, a avut loc prin publicarea în Monitorul Oficial în data de 7 iulie 2025 a Legii 124/2025. Ace

Vremea

București
acum

30°
lun.

19°/37°
mar.

22°/34°
mie.

21°/36°
joi

23°/36°
Iasi
acum

27°
lun.

18°/35°
mar.

19°/33°
mie.

18°/32°
joi

18°/24°
Constanta
acum

31°
lun.

20°/32°
mar.

21°/29°
mie.

22°/28°
joi

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

21°
lun.

17°/32°
mar.

18°/32°
mie.

17°/28°
joi

15°/21°
Timisoara
acum

25°
lun.

20°/35°
mar.

20°/34°
mie.

21°/34°
joi

16°/27°