“Conducătorul” pierde oraş după oraş. Potrivit matorilor citaţi de Le Figaro, în localitatea Zouara, la 120 de kilometri vest de Tripoli, nu mai există picior de militar sau poliţist. Gaddafi l-a acuzat pe Ben Laden că destabilizează ţara.
Oraşul ar fi controlat de “comitete populare” înarmate.
Benghazi s-a proclamat şi el “oraş liber”, iar armata a trecut de partea insurgenţilor.
Martori citaţi de The Guardian spun că şi coasta estică, de la graniţa egipteană până la Tobruk ar fi controlată de oponenţi.
Pe de altă parte, adjunctul ministrului de Externe libian i-a informat pe ambasadorii din ţările UE că la Derna şi Al-Baida, alte oraşe scăpate de sub controlul regimului, Al-Qaida ar fi înfiinţat două “emirate”. Organizaţia lui Ben Laden ar plănui să talibanizeze Libia, după modelul afgan,
Gaddafi s-a adresat poporului prin intermediul televiziunii, vorbind la telefon, fără să apară. El l-a acuzat pe Ben Laden că s-ar afla în spatele mişcărilor de contestare şi i-a întrebat pe libieni: “Vreţi să-i puneţi în braţe lui Ben Laden infrastructurile pe care le-am construit?” Gaddafi s-a lansat într-o diatribă la adresa grupării islamiste care le-ar fi “spălat creierele tinerilor”. Manifestanţii ar fi luat pilule care i-ar fi împins să săvârşească “acte animalice”. El a făcut apel la părinţi să îi împiedice pe “copiii lor drogaţi să ia armele”. “Constituţia e clară: luaţi-le armele!”
Ciadul ar fi trimis trupe speciale pentru a sprijini regimul de la Tripoli. Potrivit site-ului Tchadactuel, care de obicei are surse bine informate, apropiate palatului prezindenţial din N’Djamena, preşedintele Idriss Déby personal ar fi ordonat desfăşurarea trupelor. Martori din Benghazi confirmă sosirea trupelor ciadiene.
Sudanul a refuzat să trimită trupe în sprijinul actalei puteri libiene.
Două fete ale fostului şef al protocolului lui