Aţi văzut gurile căscate ale poliţiştilor de la bilanţul MAI cînd îl ascultau marţi pe şeful statului? Putea zbura o întreagă escadră F-16 înăuntru şi tot ar mai fi rămas loc. Neperformanţi, corupţie generalizată, totul trebuie să se schimbe - tuna şi ploua peste ei. Ce îşi spuneau aceşti oameni disciplinaţi nu ştiu- mai ales că toate astea veneau de la preşedinte, care răcnea la Franţa şi Germania acum o lună că totul e perfect la noi, minus nişte recalcitranţi prin CSM, că frontierele sînt impecabile, şi aşa mai departe. Cu un aplomb perfect similar celui de ieri, după ce ţara a luat un şut undeva şi sute de vameşi şi poliţişti au fost umflaţi cu duba. Dacă intram în Schengen în martie, să înţeleg că nu mai aveam corupţie generalizată şi nu mai era cazul de reforme radicale? Rapoartele alea faimoase ale serviciilor secrete care denunţă corupţie peste tot ar fi rămas secrete?

Adevărul adevărat este că dacă bilanţul s-ar face azi am fi pierdut deja lupta cu corupţia. Nu e vorba doar de percepţia ei - am pus echipa SAR la muncă grea ca să găsim indicatori mai concreţi, să fim siguri că lipsa de progres la indicatorul Control al Corupţiei de la Banca Mondială (1998-2008) e reală, şi nu doar imaginea proastă a României. Urmarea ne-a surprins şi pe noi. Resursele materiale ale corupţiei au crescut - cu toată criza, banii de achiziţii, fondurile europene şi co-finanţările egalează ce s-a pierdut, adică subvenţiile discreţionare şi alte modalităţi de a fi un actor de piaţă liberă întreţinut de stat. Resursele de putere discreţionară nu s-au modificat: miniştrii sînt apăraţi de anchete de către Parlament. Angajaţii statului sînt apăraţi de legea 188, de sindicate corupte şi de politizare, care a crescut în ciuda legilor, cu mari şmecherii (de exemplu detaşări pe post ca să nu dai concurs). Constrîngerile legale nu au crescut: legile sunt tot alea, de abia