Fotbalistul de 26 de ani adus în această iarnă de Şumudică a fost coleg cu Robinho şi a jucat împotriva brazilianului Ronaldo. A jucat la naţionala de juniori alături de Robinho, cu Cassio şi Ezequias, actualii colegi de la Rapid, iar în toamna lui 2010 l-a avut ca adversar pe „fenomenul“ Ronaldo.
„Adevărul": Olbe, spune-ne prima ta impresie despre Bucureşti!
Olberdam: Sincer, nu am apucat să văd multe. Locuiesc la ieşirea din oraş, într-o zonă liniştită. Din cauza vremii, ies din apartament doar ca să merg până la antrenamente. În afară de mallul Băneasa nu am vizitat mare lucru în Bucureşti. Crede-mă că e greu când vii de la 37 de grade la -5.
Cum ai ajuns la Rapid?
Impresarul meu mi-a vorbit de această echipă, apoi, Marius Şumudică m-a sunat. Mi-a spus că mă voi adapta foarte uşor, deoarece la echipă sunt şi alţi brazilieni şi portughezi. Mi-a dat de înţeles că are cu adevărat nevoie de mine, iar apoi a negociat cu preşedintele lui Maritimo pentru împrumutul meu.
Cum te-au aşteptat noii tăi colegi?
Extraordinar. Chiar nu mă gândeam că mă vor ajuta să mă integrez atât de repede. Pe mulţi dintre ei îi cunoşteam din Brazilia şi din Portugalia. Cu Cassio şi Ezequias am jucat pe când aveam 19 ani la Corinthias, cu Spadacio am fost adversar în derby-urile din Madeira dintre Nacional-Maritimo, iar pe Candido Costa şi Cesinha îi ştiam tot din campionatul portughez.
Ce idol ai avut în copilărie?
Romario. Îmi pare rău că nu am putut să joc niciodată contra lui. Am evoluat însă contra lui „Il Fenomeno", anul trecut, când am fost împrumutat de Maritimo la Atletico Paranaense. Numai era acel Ronaldo de pe vremuri, ci doar unul care vindea tricourile foarte bine şi aducea lumea la stadion. Cel mai bun adversar pe care l-am întâlnit în carieră a fost Neymar (n.r. - Santos, 19 ani).
De Copos