Am încheiat seara, târziu, cu gândul ca azi să vă vorbesc despre târfe. Narcoza de dimineaţă însă m-a încredinţat, pe negândite, unui vers demult uitat. “Din dragostele noastre să iasă poezia…” Baudelaire vorbea de dragostea dintre poet şi narcotice, din care avea să se nască poezia. Eu vă vorbesc despre dragostea mea şi a lui, iar ţie-ţi vorbesc despre dragostea mea pentru tine.
Cum să-mi împiedec sufletul
să nu-l ajungă cutremurat pe-al tău?
Cum să-l înalţ deasupra ta
spre alte lucruri, altundeva?
O, cum, cum l-aş aduna
lângă ceva pierdut în întunerec,
într-un ungher tăcut, străin, nefrămătând,
ce nu se-ndepărtează
când adâncurile-ţi lunecă departe, unduind.
Ci tot ce ne-nfioară, pe tine şi pe mine,
ne împreună totuşi aşa cum un arcuş
din două strune-un singur sunet scoate.
Pe ce vioară suntem înstrunaţi?
Şi ce artist ne ţine-n mâna lui,
cântec cum altul nu-i?
(Cântec de dragoste, Rainer Maria Rilke)
Vorbiţi-mi despre dragoste, aşadar. Vă ascult. Urmăreşte-ne pe Facebook şi pe Twitter
Am încheiat seara, târziu, cu gândul ca azi să vă vorbesc despre târfe. Narcoza de dimineaţă însă m-a încredinţat, pe negândite, unui vers demult uitat. “Din dragostele noastre să iasă poezia…” Baudelaire vorbea de dragostea dintre poet şi narcotice, din care avea să se nască poezia. Eu vă vorbesc despre dragostea mea şi a lui, iar ţie-ţi vorbesc despre dragostea mea pentru tine.
Cum să-mi împiedec sufletul
să nu-l ajungă cutremurat pe-al tău?
Cum să-l înalţ deasupra ta
spre alte lucruri, altundeva?
O, cum, cum l-aş aduna
lângă ceva pierdut în întunerec,
într-un ungher tăcut, străin, nefrămătând,
ce nu se-ndepărtează
când adâncurile-ţi lunecă departe, unduind.
Ci tot ce ne-nfioară, pe tine şi pe mine,
ne împreună
