Restricţiile politice din România sunt ca în Khazahstan: dificultăţile unui partid înnoitor într-o ţară fără alegeri libere şi corecte

Pe marginea dezbaterii recente dintre Vasile Ernu, Costi Rogozanu, Mihnea Măruță, Alin Fumurescu, Cristian Ghinea, Mihai Goţiu, Dragoş Paul Aligică

Este posibilă o schimbare substanţială în prestaţia politică din România? Ar putea veni această schimbare de la actualele partide care domină scena politică? Are vreo şansă de succes un nou partid care să aducă un aer proaspăt în discursul şi prestaţia politică din ţara noastră?

Tema dezbaterii este una importantă şi merită extinsă şi prelungită. Am în vedere o serie de editoriale pe această temă. Astăzi mă voi referi doar la câteva dintre marile dificultăţi concrete pe care le are de înfruntat un nou partid pentru a apărea şi a obţine un rezultat electoral conform cu aşteptările, simpatia şi susţinerea de care s-ar bucura.

În opinia mea, discuţia despre un partid nou este aceea despre un partid înnoitor. Valorile care trebuie să fie emblematice pentru un astfel de partid înnoitor sunt, în mare, cele ale societăţii deschise şi cultivării şi prezervării democraţiei şi statului de drept. Partidul înnoitor, chiar dacă va avea o serie de priorităţi, nu ar trebui să fie unul nişat. Asta pentru că nu poţi rezolva cu adevărat nici una dintre problemele punctuale ale României, dacă nu este ajustat, în mod responsabil, printr-o viziune pe termen lung, cadrul general al structurării şi funcţionării instituţiilor din ţara noastră şi dacă nu se mizează pe calitatea umană şi profesionalismul celor care fac sistemul să funcţioneze.

Un partid înnoitor are, însă, de înfruntat nu doar lipsa unei promovări în presă, nu doar dificultatea de a strânge fondurile necesare construcţiei sale şi derulării unei campanii electorale eficiente, nu doar riscurile pe care le presupu