Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Senatorul Oprea cere explicatii despre masterele la ID

Publicat in Ziarul de Iasi, joi 24 februarie 2011 ·

Conform noii Legi a Educatiei, programele de master la distanta vor fi suspendate sau transformate in invatamint cu frecventa redusa. Profesorul si senatorul Dumitru Oprea a inaintat marti catre Ministrul Educatiei, Daniel Funeriu, o intrebare scrisa prin care semnaleaza problema programelor de masterat ID, care, potrivit noi Legi a Educatiei, intra in lichidare din acest an. Dumitru Oprea prcizeaza ca "multe dintre universitati sint puse in situatia de a plati iar sute de mii de lei pentru acreditarea transformarii masterelor de la forma ID (invatamint la distanta) la IFR (invatamint cu frecventa redusa), in contextul in care zeci de acreditari au fost obtinute abia in luna decembrie 2010. Astfel, noua lege le constringe sa cheltuiasca din nou bani pentru specializari care tocmai au obtinut acreditarea ARACIS". La Iasi, aceasta masura vizeaza doar o singura facultate. Astfel, singura afectata este Facultatea de Economie si Administrarea Afacerilor (FEAA) din cadrul Universitatii "Al.I. Cuza", unde trei programe de masterat ID au fost acreditate in decembrie 2010. De altfel, FEAA este facultatea cu cele mai multe programe de master ID, 16 la numar. Decanul facultatii a declarat ca ministerul le-a luat banii pentru acreditare si acum ii obliga sa plateasca din nou pentru aceleasi proceduri. "Desigur, vom depune dosarul pentru acreditarea acestor programe sub forma IFR. Insa ce se intimpla cu banii pe care i-am dat deja pentru acreditarea ID cu citeva luni in urma. Pentru acreditarea din decembrie a celor trei programe am cheltuit 9.000 de lei. Noi le-am acreditat, iar ministerul le-a desfiintat", a declarat decanul Dinu Airinei, care sustine ca va cauta o solutie pentru a nu pierde tinerii interesati de specializarile propuse in cadrul programelor respective. "Ne gindim sa reorganizam o parte dintre programele de masterat la distanta in forma de frecventa redusa. Ma r

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ce spune Marcel Ciolacu după ce Crin Antonescu şi-a suspendat candidatura la prezidenţiale

News.ro acum 2 ore
Liderul PSD, premierul Marcel Ciolacu, a declarat pentru Digi24, după ce Crin Antonescu a anunţat că îşi suspendă candidatura la alegerile prezidenţiale, că va discuta cu acesta săptămâna viitoare. ,,Nu am vorbit cu domnul Antonescu. Mai mult ca sig

Hamas susţine că este gata să elibereze 34 de ostatici în „prima fază” a unui acord cu Israelul

News.ro acum o ora
Un responsabil al Hamas a declarat pentru AFP că mişcarea islamistă palestiniană este pregătită să elibereze 34 de ostatici israelieni deţinuţi în Fâşia Gaza în cursul „primei faze” a unui acord cu Israelul, care a fost evocat încă de sâmbătă, în zi

Scorul pe care Călin Georgescu îl are într-un sondaj comandat de Nicușor Dan pentru alegerile prezidențiale

HotNews acum 6 ore
Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, a oferit duminică detaliile unui sondaj de opinie pe care l-a comandat și despre a spus că a măsurat atât nivelul de încredere și notorietatea de care beneficiază unii politicieni, dar și intenția de vot a

Accident grav pe pârtia din staţiunea Buşteni. O turistă a fost lovită de o sanie VIDEO

Ziare.com acum 4 ore
Un accident grav s-a produs, duminică, 5 ianuarie, pe pârtia din staţiunea Buşteni de pe Valea Prahovei. O femeie a suferit un traumatism al coloanei vertebrale şi pierderea temporară a stării de conştienţă, după ce a fost lovită de o sanie. Acciden

Zeci de animale marine moarte în Marea Neagră, după scufundarea a două petroliere rusești în preajma Crimeei FOTO/VIDEO

Ziare.com acum 2 ore
Peste 30 de cetacee au fost găsite moarte în mare după ce două petroliere s-au scufundat în Marea Neagră la mijlocul lunii decembrie, a anunţat, duminică, 5 ianuarie, un ONG specializat cu sediul la Soci, în sud-vestul Rusiei, relatează AFP. La 15 d

Prima voce din PSD care reacționează la autosuspendarea lui Crin Antonescu: A fost un candidat de rezervă

HotNews acum 4 ore
Eurodeputatul PSD, Vasile Dîncu, a declarat la o zi după ce Crin Antonescu a anunțat că pune pe pauză candidatura sa la Cotroceni că fostul lider PNL a fost ales candidat comun pentru alegerile prezidențiale pe fondul șocului provocat de rezultatele

Elena Lasconi: „Marcel Ciolacu și protectorul lui, Klaus Iohannis, se joacă de ceva vreme cu democrația din România”

Libertatea acum o ora
Președintele USR, Elena Lasconi, a lansat un atac dur la adresa președintelui PSD, Marcel Ciolacu, și a președintelui României, Klaus Iohannis, afirmând că aceștia „se joacă de ceva vreme cu democrația din România”. 

Conservatorii din Austria sunt gata să negocieze cu extrema dreaptă pentru formarea coaliției

Adevarul acum 2 ore
Partidul Popular austriac (OeVP) a anunțat că este gata să înceapă negocierile cu formațiunea de extremă dreapta, Partidul Libertății (FPO), pentru formarea unui nou guvern, după retragerea lui Karl Nehammer din toate funcțiile. 

Cancelarul german Olaf Scholz, după ce jignirile lui Elon Musk: „Nu hrăniţi trollul”

HotNews acum o ora
„Nu hrăniţi trollul”, a răspuns cancelarul german, Olaf Scholz, când a fost întrebat într-un interviu despre avalanşa de insulte adresate lui şi altor lideri germani de către Elon Musk, cel mai bogat om din lume. Vorbind pentru săptămânalul german S

România ar fi intrat în incapacitate de plată fără Ordonanța „trenuleț”, susține Ilie Bolojan

Libertatea acum o ora
Ilie Bolojan, liderul PNL și președintele Senatului, a afirmat că România ar fi intrat în incapacitate de plată fără Ordonanța „trenuleț”. Dacă nu s-ar fi adoptat aceste măsuri, deficitul ar fi ajuns la 11-12%, a spus Bolojan la televiziunea Digi 24.

Vremea

București
acum

lun.

0°/7°
mar.

4°/10°
mie.

5°/12°
joi

6°/13°
Iasi
acum

lun.

-0°/8°
mar.

3°/9°
mie.

6°/15°
joi

7°/14°
Constanta
acum

lun.

2°/9°
mar.

6°/11°
mie.

8°/14°
joi

9°/12°
Cluj-Napoca
acum

-0°
lun.

-0°/5°
mar.

3°/8°
mie.

6°/10°
joi

5°/12°
Timisoara
acum

lun.

3°/10°
mar.

6°/13°
mie.

7°/12°
joi

7°/14°