Stă scris în programul politic al PSD, al USL şi în viziunile lui Marian Oprişan, care, în decembrie anul trecut, profeţea: "În 2011, Ponta va fi prim-ministru!": Şi, dacă mai exista vreo urmă de îndoială, o spulberă Victor Ponta însuşi, în raportul de activitate ca şef de partid, citit, de curând, în faţa presei, document care conţine o frază mică despre un destin mare: "Preşedintele PSD îşi asumă candidatura de prim-ministru chiar din 2012. Decizia va fi supusă aprobării forurilor interne de conducere". Obiectivul este trecut la capitolul "În curs de realizare", ceea ce înseamnă că liderul pesedist lucrează la el, neobosit, pentru a-l îndeplini chiar mai devreme de data avansată, luna martie din anul curent fiind, după părerea sa, "o lună bună să scăpăm România şi de Traian Băsescu, şi de Emil Boc".

Eliberarea ţării de Emil Boc - care s-ar putea produce, prin voinţa colegilor săi de partid, şi peste o săptămână - este mai puţin importantă acum, când guvernarea pedelistă este aproape consumată. Hotărârea care va marca traseul României pe aproape un cincinal priveşte desemnarea persoanei care îi va lua locul actualului premier. Or, dacă Victor Ponta este alesul, atunci viitorul nu se întrevede mai bun decât prezentul. Aflat în funcţie de numai un an, preşedintele PSD a dat dovadă, în două situaţii speciale, că reprezintă un risc pentru stat. Prima dată, în 27 octombrie 2010, când se dezbătea moţiunea de cenzură în Parlament, iar pe bulevardele Capitalei mărşăluiau zeci de mii de protestatari, dl Ponta aflându-se în fruntea unei coloane. Cu fularul tricolor la gât, a alarmat populaţia că "jandarmilor li s-a dat muniţie" şi a făcut apel la aceştia "să nu asculte ordinele lui Băsescu, cum nu le-au ascultat pe ale lui Ceauşescu", cu alte cuvinte să nu tragă în manifestanţi. Ca să debiteze o minciună cu efecte imprevizibile într-o situaţie cu potenţial exploziv