A fost Marilyn Monroe o actriţă bună? E ca şi cum ai întreba dacă era făcută din carne şi oase. Aura incandescentă care o înconjoară după 50 de ani de mitizare intensivă împiedică orice abordare realistă a talentului sau a originii ei pămîntene. Există multe speculaţii despre ce-ar fi putut deveni, dacă n-ar fi murit atît de tînără. Ar fi putut ajunge o „character actress“, ar fi putut juca o sindicalistă middle-aged cu batic şi supraponderală, care luptă împotriva războiului din Vietnam, undeva prin ’70? Mă îndoiesc… MM a fost perfecta întrupare a senzualităţii detonante şi a glamour-ului. Cred că nu i-ar fi fost uşor să îmbătrînească într-un star system atît de crud cu zeiţele sexy. În fulguranta ei carieră, a interpretat cam acelaşi personaj – o variaţie a blondei vulcanice, pisicoase, naive, exuberante, vulnerabile şi dependente de atenţia bărbaţilor. S-a jucat pe sine – au spus unii –, deşi nici acest lucru nu e niciodată foarte uşor (Jean Gabin şi-a construit o carieră de monstru sacru aşa).

Un lucru e sigur: şi-a dorit foarte tare să fie o actriţă bună. Hipersensibilă, nevrotică şi nesigură, a apelat la familia Strasberg ca s-o şcolească prin celebra „metodă“ promovată de Actors Studio; relaţia dintre ea şi Paula Strasberg a fost una de aservire şi de dependenţă, pentru că tînărul sex symbol simţea nevoia unor prezenţe dominante în viaţa ei. A avut roluri în care a fost cu adevărat lamentabilă, de pildă în The Prince and the Showgirl, dar acolo „marele“ Laurence Olivier era chiar mai jalnic. Însă desfid pe oricine a văzut Some Like It Hot să spună că MM n-a fost o fabuloasă actriţă comică. În timpul filmărilor, i-a înnebunit pe toţi cu excentricităţile şi cu nevrozele sale. Întîrzia pe platou, îşi uita replicile şi asculta doar de profesoara sa de actorie, Paula – spre exasperarea regizorului Billy Wilder. Dar era MM. Nu putea stîrni decît o tornadă