Preţul petrolului a scăzut cu cinci dolari, de la vârful de 119,8 atins în această dimineaţă, după ce Arabia Saudită a anunţat că OPEC poate suplini lipsa petrolului libanez, transmite Bloomberg.
Arabia Saudită şi alte ţări din cadrul OPEC, inclusiv cele africane, vor şi pot să înlocuiască orice reducere a livrărilor de petrol din Libia, de îndată ce companiile vor cere acest lucru, a declarat un oficial din Arabia Saudită, sub protecţia anonimatului.
Nu există niciun motiv pentru care preţul petrolului să crească, întrucât Arabia Saudită şi OPEC nu vor permite să existe deficite pe piaţă, a spus el.
După publicarea acestei declaraţii, preţul petrolului Brent a coborât la 114 dolari.
Preţul petrolului Brent, de referinţă pentru bursa londoneză, a atins la mijlocul acestei zile cel mai ridicat nivel de după august 2008, de 119,8 dolari pe baril, din cauza temerilor că tensiunile sociale din Libia s-ar putea extinde în alte state producătoare de ţiţei din Orientul Mijlociu şi Africa de Nord, transmite Reuters.
Cotaţia petrolului Brent a crescut cu şase dolari, la 117,25 de dolari pe baril, până la ora 9:02 GMT, după ce a atins pentru o scurtă perioadă 119,79 de dolari pe baril, maximul de după august 2008, potrivit Reuters. În 90 de minute până la ora 8:00 GMT, preţul a urcat cu aproape şapte dolari.
Cotaţia petrolului destinat pieţei din SUA a crescut cu 4,31 de dolari, la 102,41 de dolari pe baril, până la ora 9:03 GMT, după ce în cursul şedinţei de tranzacţionare a atins cel mai ridicat nivel de după septembrie 2009, de 103,41 de dolari pe baril.
Unii analişti apreciază că preţul ţiţeiului Brent ar putea creşte la 158 de dolari pe baril anul acesta, mult peste maximul de 147,5 dolari pe baril atins în 2008, iar cotaţia petrolului destinat pieţei americane ar putea urca la 159 de dolari pe baril.
Producţia de petrol