Foto: Dan Marinescu / Jurnalul Naţional Şeful Vămii Ploieşti, o tentaculă a caracatiţei PDL
Adriana Duţulescu, Nina Marcu
Şeful Vămii Ploieşti, Cornel Costea, ridicat ieri de procurorii DNA pentru luare de mită, a fost numit anul trecut în funcţie după ce fosta şefă a punctului vamal, Diana Severin, a fost demisă de două ori, în toiul unui scandal de proporţii în sânul PDL. Diana Severin era membru PDL, dar, pentru că a intrat în conflict cu cei care au numit-o în funcţie, a fost dată afară şi a părăsit apoi partidul, după ce l-a acuzat pe Sorin Blejnar că este "regina" şpăgilor din vămi.
Cornel Costea este finul procurorului Gheorghe Muscalu, cel care a fost anchetat în dosarul SRI-Prahova, şi, potrivit presei locale, a fost pus în funcţie după referinţele bune date inclusiv de Elena Udrea, ministrulnegând însă aceste informaţii. Surse din PDL Prahova susţin că tânărul Costea, care s-ar fi lăudat că este membru al PDL, a fost sprijinit pentru numirea în funcţie de deputatul PDL George Ionescu şi de senatorul UNPR Sorin Chivu, ambii implicaţi activ în afacerile punctului vamal. Senatorul Chivu s-a spălat însă rapid pe mâini, emiţând rapid un comunicat de presă în care susţine că nu are nici o legătură cu vameşul arestat. "Domnul Dragoş Costea, şeful Vămii Ploieşti, nu are susţinerea Uniunii Naţionale pentru Progresul României – Prahova şi nici a domnului senator Sorin Serioja Chivu, în calitatea sa de vicepreşedinte al UNPR. Considerăm regretabilă prezentarea unor asemenea informaţii nefondate şi neverificate. Nu mai puţin regretabilă este legătura între cele două persoane ce se doreşte a se stabili de unii jurnalişti din presa locală şi naţională, precum şi de reprezentanţi ai opoziţiei", se arată în comunicatul senatorului UNPR Chivu. Ziarul Prahova a scris că împotriva lui Costea s-au făcut plângeri inclusiv la Pala