Înţeleg că singurul lucru la care se gândeşte zilnic premierul Emil Boc este cum să facă pentru ca, în 2012, coaliţia la guvernare să obţină 50% plus 1 vot. Nimic de condamnat. Toate partidele din România asta doresc. Marea problemă este că de fiecare dată când se apropie alegerile, cei aflaţi la guvernare fie fac, fie spun tâmpenii spre înşelarea electoratului. Aşa a procedat şi Tăriceanu pe final de mandat spărgând câteva miliarde de euro într-o lună, la fel a procedat şi PDL urlând din toţi rărunchii că sunt bani pentru majorarea cu 50% a salariilor tuturor profesorilor şi funcţionarilor publici şi a câştigat alegerile.

Costurile ulterioare sunt îngrozitoare, iar în termeni macroeconomici, tot ce se face pentru redresare în prima jumătate de mandat, este anulat cu brio în cealaltă jumătate. Incapacitatea noastră de a trece ca ţară peste ciclurile electorale fără deteriorarea gravă a stării economiei ne ţine pur şi simplu pe loc ca naţie şi este şi una din cauzele pentru care încrederea românilor în clasa politică a ajuns unde a ajuns. Nu sunt analist politic, dar cred că această situaţie este periculoasă pentru democraţie, întrucât românii au ajuns să voteze aşa numite persoane providenţiale, care, din păcate, nu există. Este însă calea prin care, depildă, un Gigi Becali ne reprezintă la Bruxelles şi un Dan Diaconescu va ajunge în Parlament, deşi el ţinteşte mai sus.

Cum să facem ca politicienii să promită mai puţin, cum să facem ca minciuna clădită pe naivitatea şi lipsa de cultură economică a maselor să nu mai propulseze la putere pe toţi ciudaţii, neaveniţii, oportuniştii ş.a.m.d.? După 20 de ani de democraţie, concluzia este că prin forţe proprii nu putem. Că toate reformele serioase atâtea câte au fost, au fost făcute la presiunea externă sau sub acorduri de finanţare instituţională, de regulă încheiate în ultimul ceas.

Avem noroc cu criza