Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Victimele unor proxeneţi orădeni, incluse în programul de protecţie a martorilor după ameninţări cu moartea

Publicat in Bihoreanul, joi 24 februarie 2011 ·

Doi orădeni, soţ şi soţie, au fost trimişi în judecată, joi, de procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Crimă Organizată şi Terorism (DIICOT) Oradea pentru trafic de minori, lipsire de libertate şi rele tratamente aplicate minorului, spălare de bani şi uz de fals, a anunţat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Bihor, inspectorul principal Alina Dinu.

Kabodi Iuliu, 38 de ani, şi Bojani Adriana, 37 de ani, proxeneţi care "patronează" prostituatele din zona denumită "La maimuţe" sau "Moime" de pe bulevardul Decebal, sunt acuzaţi că, în perioada 1999-2009, au racolat mai multe tinere bihorence cu situaţie financiară precară, cu vârste cuprinse între 20 şi 30 de ani, pe care, prin violenţă şi ameninţare, le-au obligat să se prostitueze, atât în România, în special Oradea şi în Băile Felix, cât şi în Italia, în zonele Lago di Garda, Brescia, Rimini, Peschiera, Rivoltella.

"Cei doi proxeneţi erau de o violenţă ieşită din comun, constatată şi prin certificate medico-legale emise pe numele victimelor. Tinerele erau sechestrate, bătute şi înfometate pentru a accepta să se prostitueze. Una dintre victime a fost ameninţată că îi va fi răpit şi omorât copilul de doar 4 ani, în cazul în care ar refuza să plece în străinătate pentru practicarea prostituţiei", a arătat purtătorul de cuvânt al Poliţiei.

De altfel, potrivit poliţiştilor, tinerele au fost de acord să îi denunţe pe proxeneţi doar după ce au fost incluse într-un program de protecţie a martorilor, deoarece au fost ameninţate cu moartea.

Din cercetările poliţiştilor BCCO Oradea, care s-au derulat în colaborare cu autorităţile italiene, a reieşit că, doar în urma exploatării sexuale a trei dintre tinerele racolate, Kabodi şi soţia sa au strâns aproximativ 120.000 de euro, bani din care cei doi au achiziţionat un apartament în Oradea şi un autoturism de lux.

Kabodi şi Bojani au fos

Articolul in Bihoreanul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Evaluarea Națională 2024: 4 din 10 copii din mediul rural nu au obținut media 5

Wall-Street.ro acum 24 minute
Anul acesta, 7 din 10 elevi (74,4%) înscriși la Evaluarea Națională au obținut medii peste 5, față de 76,2% anul trecut, conform datelor oficiale publicate de Ministerul Educației, înainte de contestații. În mediul rural, 42,4% nu au reușit să obțin

Atenție, șoferi! Ministrul Transporturilor anunță că Valea Oltului se închide timp de o lună

Press Alert acum 4 ore
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, anunță că Valea Oltului se va închide timp de o lună. În zonă se vor face lucrări la autostrada Sibiu – Pitești. Circulația va fi oprită doar pe parcursul zilei. Lucrările de pe un lot al Autostrăzii A1 Si

Surse Reuters: Kamala Harris, principala opţiune pentru a-l înlocui pe Joe Biden dacă acesta se va retrage

News.ro acum o ora
Vicepreşedinta Kamala Harris este principala alternativă pentru înlocuirea preşedintelui american Joe Biden în cazul în care acesta decide să nu îşi continue campania în vederea realegerii, potrivit a şapte surse de rang înalt din cadrul campaniei l

[P] Frații Doroftei vând afacerile cu jocuri de noroc sub brandul Las Vegas și investesc ȋn energie regenerabilă

HotNews acum o ora
Frații Mihai și Sorin Doroftei, cunoscuți pentru afacerile din industria jocurilor de noroc, sub brandul Las Vegas, au decis să își schimbe radical direcția de business. Într-o mișcare strategică majoră, cei doi au vândut o parte din aceste afaceri,

A murit actorul Ion Riţiu. Avea 74 de ani

Mediafax acum 24 minute
Ion Riţiu a devenit parte din echipa Teatrului Naţional Târgu-Mureş în 1975, acelaşi an în care a absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografie din Bucureşti. Pe scenă s-a remarcat prin roluri cum ar fi Ion al Glanetaşului în Ion (r. Dan Al

CNAIR: Podul Giurgiu-Ruse se va închide timp de două luni, începând din 9 iulie

HotNews acum 5 ore
„Am avut mai multe discuții cu partenerii bulgari. Dânșii consideră necesari ca să înceapă închiderea totală a părții administrate de ei din 9 iulie, dacă nu mă înșel, lucru care creează un mare inconvenient traficului de marfă și turistic care se r

Bărbat infectat cu HIV, arestat după ce a întreținut relații sexuale neprotejate și a îmbolnăvit o femeie

Libertatea acum o ora
Un bărbat de 45 de ani a fost arestat preventiv, după ce a întreţinut de două ori raporturi sexuale neprotejate cu o femeie de 49 de ani, fără a-i spune că este infectat cu SIDA, a anunțat miercuri, 3 iulie, Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşt

Deputatul Ciprian Ciubuc, ales pe listele AUR, urmărit penal după ce a distrus cu o turmă de oi o pajiște care nu îi aparținea

Ziare.com acum 3 ore
Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a anunțat că a început urmărirea penală a unui deputat, acuzat că ar fi distrus cu turma sa de oi pășunea deținută de o altă persoană. Surse oficiale au declarat pentru G4Media că este vorba

Diplomat român declarat persona non grata în Rusia. Reacția MAE după ce Moscova a recunoscut că este vorba de răzbunare

Ziare.com acum 5 ore
Un diplomat român de la Ambasada României din Moscova a fost declarat persona non grata. Ministerul Afacerilor Externe a reacționat rapid miercuri, 3 iulie, dar autoritățile din Rusia anunță pe site-ul MAE rusesc că gestul vizează o răzbunare pentru

Creații vestimentare realizate de absolvenții Universității de Vest, ateliere de creație și sesiuni de face painting pentru copii, în Iulius Town

Press Alert acum 31 minute
În această săptămână, în Iulius Town, viziunea tinerilor asupra lumii contemporane va fi reflectată prin creațiile vestimentare ale absolvenților programului de studiu Modă – Design Vestimentar, în cadrul Galei MDVTM 2024. Rămânem tot în zona creați

Vremea

București
acum

25°
mie.

19°/26°
joi

17°/27°
vin.

19°/32°
sâm.

20°/33°
Iasi
acum

19°
mie.

15°/20°
joi

14°/23°
vin.

14°/28°
sâm.

17°/31°
Constanta
acum

25°
mie.

22°/27°
joi

19°/27°
vin.

21°/29°
sâm.

22°/26°
Cluj-Napoca
acum

16°
mie.

14°/16°
joi

14°/22°
vin.

14°/25°
sâm.

15°/28°
Timisoara
acum

24°
mie.

15°/24°
joi

14°/27°
vin.

16°/29°
sâm.

17°/34°