Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Lenin ascultând "Appassionata"

Publicat in Jurnalul, joi 24 februarie 2011 ·

Intoxicaţia cu imagini se vindecă mai greu decât aceea cu sloganuri, deoarece sloganurile suportă tot tim­pul comentarii, iar cu vremea in­tră în derizoriu, prin parafrazări iro­nice, pe când imaginile persistă, fără să reclame presant reevaluări. Ima­ginile cu Lenin în biroul său cu fotolii îmbrăcate în alb sau cu­vân­tând mujicilor mi s-au fixat pe ve­cie în memorie. Nu m-am întrebat niciodată de virtuţile lor artistice. Aveau nişte autori, desigur, dar grafica şi pictura ideologică ale Moscovei, de după al doilea război mon­dial, nu interesau prin artişti, ci nu­mai prin teme.

Un desen foarte popular în acele vremuri îl înfăţişa pe Lenin as­­cul­tând cu mâna la falcă sonata "Appassionata" de Beethoven. În­trucât imaginea i se adresa unui pu­blic vast, din care făceam şi eu par­te pe atunci, nu unuia cultivat, că­ruia să-i cânte în minte pianul, în timp ce privea desenul, relaţia se făcea cu falca lui Lenin. Mie, cel puţin, desenul acela îmi spunea că Lenin avea probleme cu o mă­sea care-l împiedica să se bucure de sublimul muzicii.

Mai mă muncea o grijă. De ce ima­ginea se chema triumfant "Le­nin ascultând Appassionata", din moment ce nimic din ea nu do­ve­dea că asculta chiar "Appassi­o­na­ta", şi nu "Internaţionala" sau "Oci ciornîie". Un absurd nu vine nici­odată singur. Imaginea lui Le­nin, cu mâna la măseaua cariată, mă urmărea şi îmi stârnea tot felul de gânduri, care puteau fi foarte uşor socotite ca duşmănoase şi retrograde.

La Biblioteca Centrală din Bucureşti exista, la etajul al doilea, o sală de audiţii muzicale cu magnetofoane şi căşti. Completai o fişă, îţi puneai căştile la urechi, iar din camera alăturată primeai pe fir muzica solicitată, în interpretări alese. Ar fi exagerat să spun că mă desfătam ascultând simfonii şi concerte. Ascultam şi muzică, dar mai mult mă luptam cu necunoscutul ei. Cuceream muzica mare

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

FOTO Incendiu la o hală de vopsitorie auto din Sibiu. Zeci de persoane evacuate din imobilele învecinate

HotNews acum 42 minute
Un incendiu a izbucnit vineri la o hală cu destinația de vopsitorie auto din municipiul Sibiu. Flăcările au cuprins aproximativ 300 de metri pătrați din suprafața halei, iar mai multe autoturisme aflate în interior au fost afectate, transmite ISU Si

Gigi Becali și-a dat demisia din AUR!

Ziua Constanta acum 2 ore
Deputatul AUR, Gigi Becali, a anunțat, la Digi24, că și-a dat demisia din partid. Demisia s-a decis după ultimele decizii ale formațiunii politice de a susține doi candidați la alegerile prezidențiale din luna mai. „Să ştergeţi «deputat AUR», că eu

John - Ion Banu - Muscel și-a depus candidadura la BEC pentru alegerile prezidențiale (DOCUMENT)

Ziua Constanta acum 42 minute
Biroul Electoral Central pentru alegerea Președintelui României din anul 2025 (BEC) informează că, în data de 14.03.2025, a fost depusă propunerea de candidatură independentă a lui John - Ion Banu - Muscel pentru funcția de Președinte al României. P

George Simion, despre demisia lui Becali din partid: Suntem în postul Paştelui, e bine să fim buni creştini, să întoarcem şi obrazul celălalt. Îmi cer scuze faţă de colega mea, care a fost mai mult decât fair play şi n-a băgat în seamă răutăţile

News.ro acum 28 minute
Liderul AUR, George Simion, a declarat vineri, despre demisia lui Becali din partid, că suntem în postul Paştelui şi e bine să fim buni creştini, să întoarcem şi obrazul celălalt. ”Îmi cer scuze faţă de colega mea, care a fost mai mult decât fair pl

Video România nu trimite trupe în Ucraina. Ciolacu: „Suntem mai siguri ca niciodată, nu intrăm în niciun război”

Adevarul acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu susține că România nu va trimite trupe în Ucraina și nu va intra în niciun război. „Văd și eu acele fake news-uri, vă garantez că nu intrăm în niciun război”, a transmis șeful Guvernului.

Ministrul Finanţelor: România nu are nevoie de nicio taxă nouă sau impozit nou în acest an / Dialogul cu Comisia Europeană este unul continuu

News.ro acum 2 ore
Ministrul Finanţelor, Tanczos Barna, afirmă, vineri, că România nu are nevoie de nicio taxă nouă sau impozit nou în acest an, iar dialogul cu Comisia Europeană este unul continuu şi nu vizează o eventuală creştere a acestora. ”România nu are nevoie

Cel mai periculos teorist din lume a fost ucis. Liderul Stat Islamic din Irak și Siria, omorât de coaliția militară condusă de SUA

Ziare.com acum o ora
Premierul irakian anunță uciderea liderului Statului Islamic pentru Irak și Siria. Liderul Statului Islamic din Irak și Siria, „considerat unul dintre cei mai periculoși teroriști din Irak și din lume”, a fost ucis, a anunțat vineri premierul irakia

Ciolacu: „Dacă USR vrea la guvernare, să vină acum! Lasconi să se retragă, să-l susţină pe Antonescu”

HotNews acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a afirmat, vineri, că dacă cei de la USR vor să intre la guvernare, preşedintele USR, Elena Lasconi, să se retragă din cursa prezidenţială şi să îl susţină pe Crin Antonescu, candidatul coaliţiei de guvernare, potrivit News.

Ilie Bolojan, despre respingerea candidaturii lui Călin Georgescu: Avem o decizie a Curţii Constituţionale, pe care nu putem decât să o respectăm, pentru că altfel nu mai există niciun fel de ordine, într-un stat

News.ro acum 4 ore
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a declarat vineri, despre respingerea candidaturii lui Călin Georgescu, că avem o decizie a Curţii Constituţionale, pe care nu putem decât să o respectăm, pentru că altfel nu mai există niciun fel de

Curtea Constituțională a publicat hotărârea prin care a anulat candidatura lui Călin Georgescu

Wall-Street.ro acum 5 ore
Curtea Constituțională a publicat hotărârea referitoare la eliminarea lui Călin Georgescu din cursa prezidențială. Recent, Curtea Constituțională a respins și contestația lui Georgescu cu privire la decizia de respingere a înregistrării candidaturii

Vremea

București
acum

20°
vin.

12°/21°
sâm.

14°/25°
dum.

15°/22°
lun.

3°/14°
Iasi
acum

20°
vin.

13°/21°
sâm.

11°/23°
dum.

5°/10°
lun.

2°/9°
Constanta
acum

19°
vin.

11°/19°
sâm.

12°/21°
dum.

12°/18°
lun.

5°/10°
Cluj-Napoca
acum

17°
vin.

9°/18°
sâm.

10°/22°
dum.

6°/16°
lun.

-1°/7°
Timisoara
acum

16°
vin.

10°/17°
sâm.

12°/20°
dum.

8°/13°
lun.

1°/9°