Mesajul a fost trimis. Multumesc!

VIDEO Obama condamnă violenţele din Libia şi solicită ajutor internaţional

Publicat in Adevarul, joi 24 februarie 2011 ·

Preşedintele Barack Obama a declarat, miercuri, că violenţele din Libia au încălcat normele internaţionale şi a ordonat echipei sale naţionale de securitate să pregătească întreaga gamă de opţiuni pentru a face faţă crizei.

"Este imperativ ca naţiunile şi popoarele lumii să vorbească cu o singură voce", a declarat Obama în primul său comentariu publice cu privire la revoltele din Libia, scrie Reuters.

Obama a cerut încetarea atacurilor asupra protestatarilor paşnici, şi a făcut un scurt apel către liderul libian. Preşedintele Obama i-a cerut lui Gaddafi să demisioneze din funcţia de conducător al naţiunii producătoare de petrol din Africa de Nord, dar nu a propuse unele măsuri care ar putea fi luate în considerare împotriva guvernului libian.

"Suferinţa şi vărsarea de sânge sunt scandaloase şi inacceptabile. Aceste acţiuni încalcă normele internaţionale şi fiecare standard comun de decenţă. Aceste violenţe trebuie să înceteze." a declarat Obama la Casa Albă.

Obama a spus că Washingtonul coordonează măsuri suplimentare cu aliaţii şi cu comunitatea internaţională. "Am cerut, de asemenea, administraţiei mele să pregătească întreaga gamă de opţiuni pe care le pot avea pentru a răspunde la această criză", a spus el.

Obama a fost criticat că nu vorbit mai devreme, dar oficialii americani spun ca au temperat răspunsul pentru a se asigura că americani din Libia au fost evacuaţi în siguranţă şi că se află în afara oricărui pericol.

Opţiunile SUA de a influenţa evenimentele din Libia sunt limitate, spre deosebire de Egipt şi Bahrain unde Washington a fost capabil să aducă presiune, fiind de mult timp un aliat şi binefăcător.

VIDEO

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cutremur de magnitudine 3.2 produs în zona Banat

Ziarul Financiar acum o ora
Un cutremur cu magnitudinea 3.2 pe scara Richter s-a produs sâmbătă dimineaţa în zona Banat, judeţul Timiş, anunţă Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Seismul a avut loc la ora 8:08, la o adâncime de 18,7 k

Răzvan Lucescu pleacă de la PAOK pentru a prelua Real Madridul Asiei. „Și-a dat acordul”

Adevarul acum o ora
Răzvan Lucescu nu are un sezon prea bun cu PAOK Salonic, fiind pe locul 4 în campionatul Greciei, deși în ultimele două etape echipa sa a învins două mari rivale, pe AEK Atena și Olimpiacos. Presa din Arabia Saudită a anunțat că românul se pregăteșt

O fetiță de 5 ani a fost VIOLATĂ într-un garaj dezafectat din Arad. Agresorul, un bărbat de 54 de ani, a fost prins de polițiști în Timișoara

Gandul acum 32 minute
O fetiță de 5 ani a fost violată de un bărbat în vârstă de 54 de ani, după ce a ademenit-o într-un garaj dezafectat din Arad, cub promisiunea că-i va oferi cadouri. Agresiunea a avut loc în după-amiaza zilei de vineri, 11 aprilie, în zona străzii Co

Crin Antonescu: Domnul Ponta e un trădător de rând/ Nu cred că va fi clasat nici măcar în primii trei

News.ro acum 5 ore
Candidatul PSD, PNL şi UDMR pentru preşedinţie, Crin Antonescu, afirmă despre fostul său partener politic Victor Ponta că e un„ trădător de rând” şi e de părere că acesta nu se va clasa nici măcar printre primii trei candidaţi în ordinea voturilor p

Donald Trump spune că este „într-o formă grozavă” după controlul medical / „Am un suflet foarte bun” VIDEO

HotNews acum 4 ore
Donald Trump, președintele SUA în vârstă de 78 de ani care a fost adesea acuzat de adversarii săi că nu este transparent cu privire la sănătatea sa, a făcut declarații vineri, după ce a efectuat examenul medical anual. „În general, simt că sunt într

Incendiu la Teatrul Masca din București. Flăcările au cuprins o sală de spectacole

Libertatea acum 2 ore
Un incendiu a izbucnit sâmbătă dimineață la Teatrul Masca din București, aflat în curs de reabilitare, a anunțat Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU).

VIDEO Nicușor Dan: Autoritatea Electorală fie e incompetentă, fie procedează cu rea-credinţă. Ce acuză el

HotNews acum o ora
Candidatul independent Nicuşor Dan reclamă că în medul online există mii de materiale foto sau video, care sunt plătite şi neasumate şi care prezintă informaţii false sau scoase din context. El acuză de rea-credinţă şi incompetenţă instituţiile stat

Cristian Diaconescu anunță că o delegație a Congresului SUA va veni în România: „Contacte la toate nivelurile semnificative”

Gandul acum 2 ore
Într-o intervenție la Antena 3 CNN, Cristian Diaconescu a anunțat că o delegație a Congresului SUA va veni în România, urmând avea loc „contacte la toate nivelurile semnificative”. Cristian Diaconescu a specificat că, la acest moment, nu poate oferi

„Tuning&Autoshow” by LSUAV la Expo Arad

Arad24.net acum o ora
Duminică, 13 aprilie, ora 9.00, la Expo Arad, în cadrul Târgului Primăverii, se va da startul celei de-a 13-a ediții a Tuning@Autoshow, eveniment organizat de Liga Studenților din Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad. Cele mai impresionante și inov

The Times îl citează pe emisarul lui Trump spunând că Ucraina ar putea fi divizată precum Berlinul după război. Kelogg acuză că i-au fost denaturate declarațiile

HotNews acum 2 ore
Ucraina ar putea fi împărţită precum Berlinul după al Doilea Război Mondial, a sugerat emisarul lui Donald Trump la Kiev, Keith Kellogg, în contextul în care Rusia continuă să refuze acceptarea unui armistiţiu, a scris The Guardian, citând The Times

Vremea

București
acum

sâm.

3°/12°
dum.

6°/14°
lun.

7°/16°
mar.

5°/15°
Iasi
acum

sâm.

2°/9°
dum.

2°/16°
lun.

5°/17°
mar.

6°/18°
Constanta
acum

sâm.

2°/11°
dum.

5°/10°
lun.

7°/10°
mar.

7°/11°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

3°/12°
dum.

3°/16°
lun.

8°/18°
mar.

6°/12°
Timisoara
acum

12°
sâm.

4°/15°
dum.

1°/19°
lun.

12°/19°
mar.

10°/13°