Uniunea Europeană nu exclude organizarea unei intervenţii militare în scopuri umanitare pentru a ajuta la evacuare cetăţenilor săi din Libia, a declarat joi un oficial european de rang înalt, informează Mediafax.
"Este o posibilitate asupra căreia lucrăm", a declarat oficialul respectiv, care s-a exprimat sub acoperirea anonimatului.
Printre scenariile analizate se numără mobilizarea de mijloace militare în scopul evacuării umanitare, a precizat el. Totuşi nu s-a decis încă nimic.
Comisia Europeană se teme de o catastrofă umanitară în urma violenţelor din Libia şi a trimis experţi la frontierele tunisiană şi egipteană cu această ţară pentru a evalua necesităţile în cazul unui exod al populaţiei.
Între 500.000 şi 1,5 milioane de cetăţeni străini, originari, majoritatea, din ţări subsahariene, trăiesc în Libia, potrivit datelor furnizate de autorităţile europene.