Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Băsescu: Criza ne-a trezit pe toţi la realitate. Se vor adopta două seturi de măsuri la nivelul UE

Publicat in Antena 3, joi 24 februarie 2011 ·

Preşedintele Traian Băsescu a vorbit, joi, în cadrul unei conferinţe de presă de la Palatul Cotroceni, despre seturile de măsuri care trebuie aplicate pentru creşterea competitivităţii României în raport cu ţările membre UE.

Şeful statului şi-a început discursul cu o serie de date statistice, care arată că competitivitatea Uniunii Europene faţă de Statele Unite este cu 25% mai mică, în timp ce cea a României este cu 52% mai mică faţă primele 15 state membre UE.

În acelaşi timp, Băsescu a vorbit despre două seturi de măsuri care ar trebui adoptate în acest sens: primul vizează crearea unui mecanism european de stabilitate pentru a preveni orice derapaj in zona euro, iar al doilea vizează competitivitatea.

În cazul primei categorii de măsuri, preşedintele a consideră necesară modificarea imediată a Tratatului de la Lisabona, lucru cu care România este de acord, având obiecţii doar la cheia de distribuţie a contribuţiilor.

Propunerile din cadrul acestor modificări vizează o cheie care ar trebui să ţină cont 50% de PIB şi 50% de populaţie, potrivit şefului statului. Acesta a precizat că România are o contribuţie de 1% la PIB al UE, şi de 4% la populaţia Uniunii. Astfel, aplicarea acestei chei ar putea aduce pentru statul nostru o contributie de 2.5 miliarde la fiecare 100 de miliarde din fodul de intervenţie.

Cel de-al doilea subiect - pactul de competitivitate vizează consolidarea diciplinei fiscale, reflectează puternică în criteriul datoriei publice şi creează un sistem de sancţiuni. De asemenea, pactul va extinde supravegheare economică asupra dezechilibrelor macro-economice şi a competitivităţii.

Preşedintele Traian Băsescu a vorbit, joi, în cadrul unei conferinţe de presă de la Palatul Cotroceni, despre seturile de măsuri care trebuie aplicate pentru creşterea competitivităţii României

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

EURO 2024 În meciul Italia - Albania, s-a marcat cel mai rapid gol din istoria competiției!

Ziua Constanta acum 6 ore
Campioana europeană en-titre, Italia, a debutat cu dreptul la EURO 2024, din Germania, câștigând cu 2-1 meciul cu Albania, din grupa B. Scorul a fost deschis însă de Albania, prin Nedim Bajrami, care a punctat în secunda 24 a partidei, acesta deveni

Eduard Hellvig îl felicită pe fostul său consilier din cadrul SRI George Tuţă: La cum îl ştiu, va fi un primar bun şi încăpăţânat

News.ro acum 14 ore
Fostul director al Serviciului Român de Informaţii (SRI) Eduard Hellvig îl felicită pe fostul său consilier din cadrul instituţiei George Tuţă pentru alegerea ca primar al Sectorului 1. ”La cum îl ştiu, va fi un primar bun şi încăpăţânat”, afirmă el

Simona Halep a revenit pe teren la Cluj, în cadrul Sports Festival: “De-acum vorbim numai despre bine, despre bucuria de a juca tenis. Mă gândesc la revenire, nu la retragere” - VIDEO

News.ro acum 8 ore
Fostul lider WTA Simona Halep a revenit pe teren, sâmbătă, la Cluj-Napoca, ea jucând în cadrul Sports Festival, alături de alte staruri ale tenisului mondial. Halep le-a mulţumit celor din public pentru susţinerea arătată mai ales în perioada în car

ALEGERI LOCALE 2024 - Primari: PSD - 35,56%, PNL - 30,27%, AUR - 6,39%, Alianţa Dreapta Unită - 5,49%, UDMR - 4,51% - rezultate parţiale ora 20.00

News.ro acum 7 ore
PSD a obţinut 35,56% din voturile pentru funcţiile de primar la alegerile de duminica trecută, fiind urmat de PNL cu 30,27%, AUR - 6,39%, Alianţa Dreapta Unită - 5,49%, UDMR - 4,51%, arată rezultatele parţiale comunicate, sâmbătă seară, de Biroul El

Turist olandez găsit mort pe o insulă grecească. Serie de dispariții misterioase pe trei insule

Ziare.com acum 8 ore
Turistul olandez mort a fost găsit a fost găsit sâmbătă dimineaţa, pe insula Samos, în estul Greciei, a anunţat presa locală. El este ultimul turist găsit decedat dintr-o serie de cazuri recente în care turişti din insulele greceşti au murit sau au

MAE: Autorităţile române nu permit participarea delegaţiilor Rusiei şi Belarusului la Adunarea Parlamentară a OSCE, care se va desfăşura în România

News.ro acum 14 ore
Autorităţile române nu permit participarea delegaţiilor Rusiei şi Belarusului la sesiunea anuală a Adunării Parlamentare a OSCE, care se va desfăşura în România, între 29 iunie şi 3 iulie, anunţă Ministerul Afacerilor Externe (MAE). ”Decizia părţii

Proteste de amploare ar putea avea loc în Franţa faţă de ascensiunea extremiştilor

Mediafax acum 13 ore
Marşuri de amploare ar trebui să aibă loc sâmbătă în marile oraşe din Franţa. Este vorba despre proteste faţă de ascensiunea extremei dreapta la alegerile europarlamentare. Organizatorii estimează că pe străzi vor ieşi sute de mii de oameni.

Alegeri prezidenţiale în SUA: Biden şi Trump s-au pus de acord asupra regulilor pentru prima lor dezbatere

News.ro acum 11 ore
O oră şi jumătate de dezbatere fără public şi microfoane care pot fi închise pentru a asigura respectarea timpului de vorbire: regulile primei dezbateri de campanie dintre Joe Biden şi Donald Trump, care va avea loc în 27 iunie, au fost făcute publi

Suedia afirmă că un avion militar rusesc a încălcat spaţiul aerian. Ministrul suedez de Externe: Mişcarea, „inacceptabilă”

Mediafax acum 11 ore
Incidentul a avut loc la est de insula Gotland din Marea Baltică, au anunţat sâmbătă forţele armate ale ţării nordice, relatează agenţia Reuters. Ministrul suedez de externe, Tobias Billstrom, a calificat drept „inacceptabilă" încălcarea spaţiului a

Vicepreşedinta SUA Unite, Kamala Harris, anunță un nou ajutor pentru Ucraina, 1,5 miliarde de dolari

Gandul acum 14 ore
Vicepreşedinta Statelor Unite Kamala Harris a anunţat un ajutor de peste 1,5 miliarde de dolari destinat Ucrainei. Parte din bani sunt destinați pentru sectorul energetic şi situaţia sa umanitară, ca urmare a invaziei Rusiei în Ucraina, transmite R

Vremea

București
acum

18°
dum.

18°/31°
lun.

20°/34°
mar.

22°/34°
mie.

21°/35°
Iasi
acum

16°
dum.

15°/26°
lun.

17°/28°
mar.

17°/28°
mie.

19°/32°
Constanta
acum

16°
dum.

16°/26°
lun.

20°/27°
mar.

21°/25°
mie.

21°/25°
Cluj-Napoca
acum

11°
dum.

11°/25°
lun.

14°/25°
mar.

15°/27°
mie.

17°/29°
Timisoara
acum

13°
dum.

13°/29°
lun.

16°/29°
mar.

17°/31°
mie.

19°/34°