● Fragments. Poems, intimate notes, letters by Marilyn Monroe, Edited by Stanley Buchtal and Bernard Comment, Harper Collins Publishers, 2010.
Mărturisesc de la început: am fost mereu o audreyhepburniană convinsă. Audrey era elegantă şi discretă, prietenoasă şi zîmbitoare, avea o spontaneitate lipsită de pericole, nu sărea la gîtul tău ca să te pupe pe obraji şi să te oblige să o strîngi în braţe. Audrey nu avea nevoie de tine, privitorul de filme cu un preaplin de iubire, tu aveai nevoie de ea şi de ingenuitatea ei irepetabilă. În schimb, Marilyn se afla mereu într-un permanent maraton de cucerire. Peste tot unde dădeai de ea, pe cutii de bijuterii, pe vederi şi pe panouri, se arunca spre tine, îţi smulgea admiraţie, invidie şi, pînă la urmă, un fel de dragoste. Dispreţuiam disperarea cu care cerea să fie centrul lumii. De aceea, nu aşteptam prea mult de la Fragmentele publicate anul trecut şi adunate într-un album cu facsmile şi fotografii care-ţi iau ochii. Citisem în Nouvel Observateur un dosar dedicat Fragmentelor, în care François Forestier scria un text – „La Babel d’une bimbo“ – plin de condescendenţă (acum mi se pare de neiertat) despre însemnările lui MM. Coperta a patra promitea că volumul „va dezvălui fără urmă de îndoială umanitatea lui Marilyn Monroe“, iar editorii o citau în introducere chiar pe actriţă, care spunea despre ea că e un „Jekyll and Hyde, doi în unul“, dorindu-şi ca volumul îngrijit de ei să o arate pe Marilyn aşa cum era ea de fapt. Am deschis cartea cu teama că cineva vrea să împăieze cu dureri, nostalgii, bucurii un personaj gol pe dinăuntru, şi am închis-o plîngînd. Iar eu plîng doar la filme.
Fragmentele sînt o colecţie de însemnări, poeme, scrisori găsite recent de cea de-a doua soţie a lui Lee Strasberg, profesorul de actorie al lui Marilyn şi directorul celebrului Actors Studio (după moartea actriţei, toate bunuril
